TIFF Review: Tabu, de Miguel Gomes

”Tabu” este doar al doilea film din festival, după ”Donoma”, căruia îi dedic ceva mai mult spațiu. Filmul lui Miguel Gomes este legat inextricabil de capodopera lui Murnau & Flaherty din 1931 cu același titlu (și despre care am scris pe scurt aici). Chiar dacă vizionarea acestuia nu este necesară pentru a înțelege filmul lui Gomes, un pic de context nu strică, așa că am să încep din acest punct. ”Tabu: A Story of the South Seas” este o poveste de dragoste care începe într-o insulă îndepărtată de civilizație din Bora Bora. Filmul este împărțit în două capitole: Paradise, în care cei doi tineri, membri ai aceluiași trib, dar a căror iubire este interzisă, înfiripă povestea de dragoste și Paradise Lost, în care cei doi tineri „evadează” pe o insulă în care a ajuns deja civilizația, iar relația lor suferă sub povara obligației de a munci pe bani pentru a trăi. În final, băiatul este consumat de valurile mării într-o încercare disperată de a-și regăsi iubita. 

Gomes își începe filmul cu un prolog alegoric, care include un explorator în Africa, fantoma iubitei sale și un crocodil în care s-a reîncarnat exploratorul. Această scurtă poveste prefigurează întâmplările din a doua parte a filmului. Apoi, el inversează structura filmului lui Murnau, începând cu Paradise Lost, care de data aceasta este plasat în Lisabona contemporană și pare să aibă drept protagonistă pe Pilar, o femeie care pare să treacă printr-o criză de viață complexă: este religioasă, dar rugăciunile ei sunt telegrafiate, locuiește singură, nu reușește și nu pare să își dorească să creeze prea multe legături cu alți oameni, se dedică unor cauze nobile, dar futile etc. Pilar este cel mai grav perturbată de vecina ei, Aurora, o femeie bătrână, care crede în spirite și vrăji, la fel de singură (singurul tovarăș de viață îi este servitoarea negresă). Ajunsă în spital, Aurora îi cere lui Pilar să îl găsească pe un anume Ventura. După moartea bătrânei, acesta începe să relateze povestea de dragoste dintre el și Aurora, care se va denumi Paradise și va fi plasată cu mulți ani în urmă, în Africa colonială. Această parte este fără dialoguri, explicațiile acțiuni (și comentariul pe alocuri poetic) fiind oferite însă de narațiunea din off. Cuplul care se formează este unul previzibil, însoțit totuși de un companion inedit - crocodilul Dandy.

”Tabu” este filmat în alb-negru și în format 4:3, revendicându-se de la tradiția cinematografiei mute. Pe de altă parte, la fel ca alte filme portugheze pe care le-am văzut - cel mai notabile fiind cele ale lui Manoel de Oliveira - ”Tabu” este un amestec de realism, mistic și fantastic, o mare importanță fiind dată mitologiei (de oricare origine), literaturii și artei povestirii. Dacă prima parte a filmului este mai degrabă realistă, surprinzând alienarea care le cuprinde pe toate personajele, o dată ce Ventura își începe povestea, tonul devine mult mai romanțat, dulce-amărui, iar momentul povestit este văzut ca perioada de glorie din viața protagoniștilor. Bănuiesc că filmul poate fi privit din multe puncte de vedere. Poate fi o alegorie despre căderea unui imperiu colonial, povestea de dragoste fiind asociată cu ultima zvâcnire a acestuia, idee care își găsește cea mai bună reprezentare în scena petrecerii de la casa cu piscină, în care decorul este scorojit, iar cei care organizează petrecerea par să fi pierdut contactul cu realitate. Poate fi, de asemenea, un film despre memorie - am avut un sentiment ciudat că, în prima parte a filmului, personajele suferă de un fel de amnezie, trăind într-un prezent care nu pare să fie legat de trecut și lipsit de planuri de viitor. Doar Aurora, în momentele cele mai isterice, pare să își amintească păcatele trecutului, iar moartea ei este șocul care readuce luciditatea, deși nu avem nicio garanție că ceea ce Ventura povestește este adevărat și nu rezultatul a decenii de rememorare și reorganizare inexactă a amintirilor. Povestea de dragoste din a doua parte contrastează banalitatea vieții lui Pilar, dar îi oferă, în același timp, ocazia de a fi martora unei aventuri cum nu a avut șansa să trăiască.

”Tabu” este un film care se agață de teme „grele”, precum singurătatea, trecerea timpului, apropierea morții etc. În ceea ce mă privește, m-a impresionat foarte mult în prima parte a filmului modul în care este prezentat declinul Aurorei, a cărei stare de sănătate se agravează progresiv, accelerat, pe parcursul a doar câteva zile. Din mai multe motive, aș vrea să revăd filmul. Am impresia că sunt mici detalii care mi-au scăpat, două-trei replici pe care le-am ignorat și care s-ar fi putut dovedi ulterior a fi importante. Cred că filmul este mai complex decât pare la prima vedere și nu pot să nu observ atenția pentru detalii de care Gomes dă dovadă, în special la nivelul fondului sonor. În a doua parte, fiindcă dialogurile nu se aud, sunetele din jur par să iasă mai tare în evidență: ciripituri, apa curgând etc. De asemenea, sunt foarte interesante repetițiile la care regizorul portughez face apel: Pilar și Aurora plâng la auzul aceleași melodii, în ere diferite, dansul africanilor în momentul în care exploratorul din prolog își găsește sfârșitul este reluat în momentul în care Aurora naște o fetiță etc. Cu cât mă gândesc mai mult la el, ”Tabu” pare din ce în ce mai bun. O a doua vizionare, la câteva luni distanță, se impune pentru a-mi limpezi ideile. Știu însă sigur că este unul dintre filmele anului.