Los amantes pasajeros (Spania, 2013)

Los amantes pasajeros

(Spania, 2013)

Regia și Scenariul: Pedro Almodóvar

Cu: Javier Cámara, Carlos Areces, Raúl Arévalo

Rating: 3.5/5

Vine cam târziu acest review, dar nu îmi va fi conștiința împăcată dacă las ultimul Almodóvar necomentat. „Los amantes pasajeros”, cea mai recentă farsă semnată de auteur-ul spaniol, reprezintă o schimbare bruscă de stil față de cele mai recente pelicule ale sale („Volver” și „La piel que habito”, în special), dar a fost primit cu răceală de majoritatea criticilor. Povestea este remarcabil de simplă, dar nu fără un evident subtext politic - din cauza unei defecțiuni, un avion va trebui să execute o aterizare forțată; pentru a atenua tensiunea, trei asistenți de zbor gay (foarte gay) trebuie să distreze călătorii de la clasa I, în timp ce călătorii de la economy sunt adormiți pentru a nu face scandal.

În ceea ce mă privește, filmul a avut destul umor pentru a mă duce confortabil pe aripile sale de la un capăt la celălalt al celor 90 de minute ale sale. Sigur, este un film practic fără ambiții din partea lui Almodóvar, dar este viu, ritmat, dinamic, colorat și deloc claustrofobic. Carlinga și „spațiul de joacă” de la clasa întâi par mai mult decât încăpătoare pentru ca pasagerii și stewarzii să își pună în practică fanteziile muzicale sau erotice în momentele în care tensiunea este de nesuportat. Pe la mijlocul filmului, Almodóvar își permite chiar o „evadare” în oraș, unde întâlnim două tinere (Paz Vega și Blanca Suárez) care sunt sau a fost îndrăgostite de unul dintre pasagerii de mare profil ale cursei blestemate - aproape un „film în film”, în esență. „Los amantes pasajeros” nu este o capodoperă comică și nu este nici cel mai profund film despre criza economică, dar cred că Almodóvar și trupa sa (extinsă) de actori au reușit să facă exact ceea ce și-au propus.

To Rome with Love (SUA/Italia/Spania, 2012)

To Rome with Love

(SUA/Italia/Spania, 2012)

Regia și Scenariul: Woody Allen

Cu: Woody Allen, Judy Davis, Fabio Armiliato, Alec Baldwin, Jesse Eisenberg, Ellen Page, Roberto Benigni, Alessandro Tiberi, Alessandra Mastronardi, Penélope Cruz, Ornella Muti.

Rating: 3/5

„Din dragoste pentru Roma” este unul dintre filmele neserioase ale lui Woody Allen. Însă nu este un film prost, iar Allen își permite - cum face din când în când - să experimenteze cu forma cinematografică. Astfel, patru povești diferite se suprapun în acest film, dar dacă una dintre ele se întâmplă pe parcursul a câtorva ore, celelalte ocupă mai multe zile, săptămâni, poate chiar luni întregi. ”To Rome with Love” se remarcă printr-un sentiment de free form, ceea ce nu înseamnă că nu există o logică în spatele montajului, care devine evidentă în momentele în care diferitele povești converg înspre evenimente similare.

Ar fi multe lucruri interesante de spus despre ”To Rome with Love”. Povestea în care Alec Baldwin devine mentorul unei versiuni de-ale sale din tinerețe amintește de Anything Else, în care Allen însuși îl povățuiește pe Jason Biggs. Totuși, în cazul de față, povestea are un pay-off aparte. După ce Baldwin încearcă să-l împiedice pe Jesse Eisenberg să se combine cu Ellen Page pe un ton arțăgos, cu superioritate nejustificată, Eisenberg este cel care dă lovitura decisivă, certându-l simplu pe „bătrân” zicându-i You sold out! Într-o altă poveste, Roberto Benigni este un om obișnuit, care devine celebru pentru nimic și este urmărit de paparazzi pe străzile Romei. Iarăși, aceasta este o variațiune pe o temă pe care Allen a epuizat-o pe parcursul operei sale.

Pe de altă parte, însă, povestea în care doi provinciali vin la Roma, sunt despărțiți de împrejurări și ajung să se înșele unul pe celălalt arată mai degrabă ca omagiu adus comediilor italiene vechi (așa-zisele comedii sexy). Nu știu dacă aceasta a fost intenția, dar cred că este o comparație ușor de făcut, mai ales datorită apariției în cameo a Ornellei Muti și prezenței sexy a Penelopei Cruz. Și, în fine, în a patra poveste, Allen însuși și Judy Davis sunt un cuplu pensionar care vin la Roma să-și cunoască viitorii cuscrii. Allen, fost director de operă, descoperă că Giancarlo, are o voce magnifică, pe care o poate însă folosi doar la duș. Această poveste, la rândul ei, seamănă cu un sketch absurd(ist) dintr-unul dintre filmele mai vechi ale sale, culminând cu ireala secvență în care Giancarlo joacă în „Paiațe”, cu un duș ca element de scenografie. 

Și, ce altceva am mai putea adăuga? Trebuie apreciat că mai mult de jumătate de film este vorbit în italiană, ceea ce nu s-a întâmplat în precedentele filme latine ale lui Allen (”Vicky Cristina Barcelona” și ”Midnight in Paris”). ”To Rome with Love” are un raport satisfăcător râsete/minut. Se putea mai bine, dar nu am ajuns să mă plictisesc. Singurul regret adevărat pe care îl am este titlul. Inițial era intitulat ”The Bop Decameron” (pe care eu îl găsesc excelent, oricât de obscur ar fi), iar apoi ”Nero Fiddled”, dar până la urmă Allen a decis să lase metaforele și să aleagă acest titlu care pare aleator, este neremarcabil și va face probabil ca filmul să fie repede uitat. 

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (SUA, 2011)

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides

(SUA, 2011)

Regia: Rob Marshall

Cu: Johnny Depp, Geoffrey Rush, Penelope Cruz, Ian McShane

Rating: 1.5/5

Sincer să fiu, am dat această franciză drept decedată odată cu ”At World's End”, dar nu a fost o surpriză pentru mine faptul că a apărut și această a patra parte. Iar faptul că au schimbat regizorul și o parte din distribuție nu este de ajuns pentru a (re)aduce un pic de clasă și calitate ”Piraților din Caraibe”. Sinopsis-ul nici nu merită povestit: este deja cunoscut din trailere și, oricum, filmul este mai mult o enumerare de scene decât o povestire, cu cât mai multe elemente bifate: Jack Sparrow, Barbossa, Black Beard, Penelope, sirene etc. Cam așa se și derulează filmul. Actorii își fac intrarea pe rând, apoi dispar o perioadă, după care reapar la intervale potrivite pentru ca publicul să nu uite de ei, mai o scenă de acțiune (prost regizată), mai un pic de magie neagră, mai un efect special și tot așa... 

POTC 4 este în 3D, care este cu adevărat inutil, mai mult de jumătate din film petrecându-se fie noaptea, fie în încăperi prost luminate. Cu excepția a două-trei momente la lumina lumânării în care Sparrow și ceilalți pirați par să fie într-o pictură de Rembrandt și a săbiilor sau mâinilor întinse înspre ecran, 3D-ul este absolut fără sens. În rest, actorii sunt lăsați să facă cam ce vor, iar Rush, McShane și Depp au ocazia să facă fiecare câteva glume, ca să nu simțim că ne uităm în gol ca proștii. Singura plăcere pe care ”Pirații...” o mai au la partea a treia este tot muzica lui Hanz Zimmer, singurul element care imprimă un simț al aventurii unei francize răsuflate. 

Jamón, jamón - English Language Review

Jamón, jamón

(Spain, 1992)

Directed by: Bigas Luna

Starring: Stefania Sandrelli, Anna Galiena, Penélope Cruz, Javier Bardem, Jordi Mollà

Rating: 3/5

Also known as "A Tale of Ham and Passion", this movie has earned some retrospective fame because it features Penélope Cruz and Javier Bardem at the beginning of their careers and we get to see them 'doing it'. The plot is pretty complicated, as it follows several inhabitants of a small Spanish town, including the owner of an underwear factory, his wife, their son, the local whore who also owns a bar, her daughter and a young man who works as a ham delivery boy. And everybody has sex with almost everybody else. And in the end, one of them dies.

Now, I didn't care too much for the ending and I don't think this is a good movie by any standards, but I did find it very entertaining. For once, it's very nicely photographed, in full, vivid colors (the red on Penélope's dress and other significant objects) and taking advantage of the over-exposured caused by shooting in a desert area. There are visual motifs that repeat themselves throughout the movie, but they're mostly phallic or testicular metaphors. This movie is genuinely odd, as it seems to jump from one story/scene to another without bothering with too much exposition (or closure, for that matter). It's also quite funny at times, and Bardem's macho persona is hilarious. There's also a lot of sex in this movie, maybe too much, at times, as it distracts from the plot (which becomes thinner as we advance towards the ending). I wasn't convinced by many of the performances, especially not by Stefania Sandrelli's. But Anna Galiena is great as the former stripper/prostitute, now restaurant owner, who also sleeps with her daughter's fiancée and Penélope Cruz is charming as always. 

It occured to me after I finished the film that it may have several homages to Bunuel. The crane shot at the end looks like something from "Simon of the Desert" and there's definitely some contempt for the bourgeoisie in here. Also, there are at least three very surreal scenes: one of them has Bardem's character and his friend bullfighting naked under the moonlight; the second one is a erotic scene involving Anna Galiena and the (somewhat) younger Jordi Mollà, in which she imitates a parrot and there's a highly titillating (but also kinda creepy) extreme close-up of her lips as she does the squawking noises; and, finally, there's an unsettling nightmare sequence that seems taken right out of "Un chien andalou".

I recommend "Jamón, jamón" cautiously, as a genuinely strange and beautiful film, although many viewers may be put off by the weak performances and the contrived plot. I think it has enough humor, balls (literal and metaphorical ones), charm and craziness to balance some of its shortcomings.