TIFF 2011 - Ziua a VI-a: Pe cai...

Piesa de rezistență a zilei (Ziua Maghiară, btw) a fost ultimul și ultimul film al lui Bela Tarr, Calul din Torino. Lung de două ore și jumătate, filmul e compus din doar aproximativ 30 de cadre și povestește șase zile din viața unui fermier/țăran cu pareză de braț drept și a fiicei sale de care depinde pentru cele mai simple sarcini. Între timp, afară e o furtună continuă, puțul seacă, calul nu vrea să mănânce și la sfârșit lumea va fi cuprinsă de întineric. Nu are farmecul aproape păgân al lui Satantango, nici complexitatea și meticulozitatea cu care acesta este realizat, dar pare să fie plasat în același cadru atemporal amenințat de aceeași apocalipsă rurală. Totuși, în ciuda excesului de formalism, e o experiență cinematografică aproape unică și merită savurată pe cât se poate.

lllégal e un film belgian despre imigranți ilegali etc. etc. etc. Am impresia că unele chestii factuale sunt exagerate for dramatic purposes, ceea ce e ok, dar filmul lasă impresia de inconsecvență: îmi vine greu să cred că, în Belgia, poliția te poate controla pe stradă numai că are ea chef așa, medicii nu răspund decât la cazurile grave (cum îți dai seama?) dintr-o instituție semi-penitenciară, iar polițiștii/gardieni bat cu sadism imigrantele (câte 5-6 pe una), dar, în schimb, avocatul (plătit de același stat) se dă de trei ori peste cap aproape ca să facă dreptate. Altfel, filmul e bine făcut, dar m-a lăsat rece.

COMPETIȚIA OFICIALĂ

Das letzte Schweigen (Tăcerea) este un thriller absolut banal care se mișcă previzibil din punctul A în punctul B în punctul C ș.a.m.d. Risipă de imagini și de actori.

Sin retorno, în schimb, este un film foarte bun. Nu știu nimic despre filmele din competiție înainte să le văd, dar cele mai multe nu reușesc să mă surprindă. ”Sin retorno”, însă, este imprevizibil, încât de fiecare dată când crezi că știi ce va urma, filmul te surprinde, fără să folosească trucuri ieftine (de gen deus ex machina). În schimb, scenariul pune personajele în situații credibile, dar de conflict intens, iar în ultima treime folosește elipse temporale (prima de câteva luni, a două de trei ani jumate) pentru a accelera ritmul care ne duce înspre deznodământ, creând și suspans în același timp. Are toate șansele să câștige fie un premiu de interpretare, fie cel de regie, sau chiar Trofeul Transilvania (având în vedere că America Latină e favorizată, 4 din cele 11 trofee mergând înspre ea, versus 3 pentru filme românești și 2 pentru Europa nordică).