Sunday, June 5, 2011

TIFF 2011 - Ziua a II-a (cont'd)


Pina este un tribut adus coregrafei și dansatoarei Pina Bausch, recent dispărută dintre noi, realizat de Wim Wenders în 3D (!) cu ajutorul trupei de dansatori pe care Pina o păstorea. Acesta nu este genul de film 3D cu care ne-am obișnuit (producții scumpe americane pentru copii), însă nici nu este mult mai mult decât o instalație într-un muzeu. Wenders a fost foarte preocupat de aspectul tehnic și a reușit să evite efectul acela de blur care apare când personajele se mișcă prea repede. De asemenea, ține destul de bine obiectele în focus și în lumină (ceea ce colegii săi care fac filme cu pirați nu prea își dau seama că trebuie să facă). Însă, chiar priviți din rândul al treilea, unde am stat eu, dansatorii Pinei păreau o trupă de liliputani dansând pe o scenă în miniatură (precum scena în miniatură pe care chiar o vedem la un moment dat). Acest efect este accentuat de unghiurile înalte de filmare (folosite destul de des) și distrage atenția.
Dansurile Pinei Bausch sunt însoțite de muzica lui Stravinski, de jazz american sau chiar de Bălănescu Quartet. Toate explorează limitele expresiei artistice prin mișcarea corpului și toți dansatorii încearcă să-și elibereze forța interioară prin dans. Coregrafiile sunt foarte musculare, foarte viscerale, acaparante… Sincer, nu văd de ce a fost nevoie de 3D pentru a capta aceste lucruri. Dimpotrivă, îl găsesc mai degrabă alienant. Evident, nu sunt mare fan al 3D-ului, dar cred că pot să apreciez dacă este bine folosit. „Pina” nu m-a convins. Aștept să văd ce îmi propune Herzog deseară și a sa peșteră a viselor uitate. „Pina” va fi distribuit și pe ecranele din toată țara (hopefully), începând cu 9 septembrie.


Sala samobójców (Camera sinucigașilor) este un film polonez din 2010, regizat de Jan Komasa, prezentat în cadrul secțiunii Wasted Youth. Sincer, tema aceasta a adolescentului chinuit începe să mă lase din ce în ce mai indiferent, dar m-am gândit să îi dau o șansă filmului polonez. În centrul acțiunii este Dominik, un tânăr răsfățat și privilegiat de 18 ani, care urmează să își dea bacalaureatul, dar suferă o depresie severă după un incident jenant cu un coleg de-al său. Dominik se retrage, astfel, în lumea virtuală, unde găsește un joc/chat-room numit „Camera sinucigașilor”. Dacă primele 20-30 de minute ale filmului sunt foarte bune, în momentul în care aventurile virtuale ale lui Dominik încep să fie redate sub formă de animație 3D pătrățoasă, acestuia i se rupe firul. De aici înainte, „Camera sinucigașilor” devine din ce în ce mai incoerent, mai implauzibil și mai neplăcut (nu în sensul bun al acestor cuvinte). Rămânem cu interpretarea foarte reușită a lui Jakub Gierszal în rolul principal și a Agatei Kulesza și a lui Krzysztof Pieczynski, care îi joacă pe părinții de succes, dar neglijenți ai lui Dominik.



No comments: