Hanna (SUA/UK/Germania, 2011)

Hanna

(SUA/UK/Germania, 2011)

Regia: Joe Wright

Cu: Saoirse Roman, Eric Bana, Cate Blanchett

Rating: 2/5

Am să încep spunând că filmul acesta are admiratorii săi, dar eu nu sunt unul dintre ei. Consider că ”Hanna” încearcă să fie prea multe lucruri în același timp și nu reușește să fie niciunul dintre acestea. Orice sclipire care ar fi putut să facă din el un film de acțiune de referință este înecat într-un poveste răsuflată, umplută cu personaje-stereotip, scene de acțiune mediocre și răsturnări de situație previzibile. Nefiind în totalitate nici basm modern (așa cum sugerează multiplele referiri la frații Grimm), nici coming-of-age story și nici un banal, dar distractiv euro-thriller cu un twist (dar fără Liam Neeson), ”Hanna” nu m-a lăsat nici entertained, nici thrilled, nici surprised, nici amused. Atât doar că nu m-a scos din sală înainte să se termine.

În centrul poveștii este o adolescentă (Roman), care este antrenată de tatăl ei (Eric Bana, care aici e cel mai australian spion rus ever) să devină un super-soldat undeva în nordul înzăpezit al Europei. Evident, în curând vine ziua în care cei mai răi spioni și agenți secreți (care, în cazul de față, includ un neverosimil parteneriat dintre un skin-head și un foarte efeminat proprietar de club de noapte berlinez) pornesc în vânătoare după Hanna, conduși de personajul lui Cate Blanchett, o șefă CIA obsesiv-compulsivă, singurul personaj care pare să fi fost complex în momentul concepției filmului, dar care este foarte slab explorat în ceea ce a ajuns propriu-zis pe ecrane.

Actorii nu sunt problema în acest film și nu e vina lor că personajele pe care le interpretează se conformează unor stereotipuri destul de răsuflate. Eric Bana, e drept, nu e în formă maximă, dar Saoirse Roman își confirmă versatilitatea și arată că o să vedem lucruri frumoase de la ea în viitor. Nu știu sigur ce a vrut să facă regizorul Joe Wright cu acest film. Filmele lui precedente au fost mai degrabă mediocre și fără prea multe riscuri (deși mi-au plăcut atât ”Atonement” cât și ”Pride & Prejudice”). Sunt vreo câteva scene foarte reușite, care sunt mai mult de suspans decât de acțiune, precum momentul în care Hanna se confruntă pentru prima dată cu electricitatea într-o „cameră de hotel” în Maroc. Dar, în rest, scenele sunt mai degrabă lungite și nu există mari diferențe în ceea ce privește montajul sau modul în care este filmată o secvență de flamenco în Spania și o confruntare între cei buni și cei răi. Știm însă că este un moment mai tensionat, pentru că pe coloana sonoră începe să se audă muzică techno. O decizie interesantă...