Tilva Ros (Serbia, 2010)

Tilva Ros

(Serbia, 2010)

Regia: Nikola Lezaic
Cu: Marko Todorovic, Stefan Djordjevic, Dunja Kovacevic

Rating: 3.5/5

Week-end-ul acest are premiera în România ”Tilva Ros” („Muntele roșu”), primul lungmetraj al regizorului sârb Nikola Lezaic. Filmul a primit premiul FIPRESCI acum câteva săptămâni la TIFF, unde a fost prezentat în cadrul secțiunii Wasted Youth.

În centrul acțiunii sunt Marko și Stefan, doi adolescenți care provin din medii sociale diferite, dar buni prieteni. Au același interese, fac parte din aceeași gașcă de skateri, iar restul timpului liber și-l petrec inventând cascadorii à la Jack-Ass și postându-le pentru posteritate pe youtube. Lucrurile se complică odată ce Dunja, prietena lor care acum locuiește în Franța, se întoarce pentru a-și petrece vacanța de vară în orașul natal. Stefan și Dunja se înțeleg bine, dar relația acesteia cu Marko este ceva mai complicată, iar Marko va începe să demonstreze un comportament din ce în ce mai auto- și hetero-agresiv, iar relațiile dintre el și cei din jur vor avea de suferit.

Recunosc, filmul suferă de o problemă de concentrare. Petrece prea mult timp oscilând printre evenimente neimportante din aventurile skater-ilor. Iar, de altfel, nu aflăm foarte multe despre acești tineri și ce se află în spatele comportamentelor lor. Dar este un film care încearcă să facă portretul unei generații, să fie și un pic comedie pe alocuri, în timp ce pe fundal este un discret comentariu social, reușind să echilibreze toate aceste elemente, atitudinea realizatorilor nefiind nici predicatoare, nici ignorantă. În plus, este filmat admirabil, predominând cadre lungi, virtuoase, dar subtile, astfel încât deseori nu îți dai seama că poziția camerei nu s-a schimbat sau că urmărim același personaj fără nici o tăietură de câteva minute bune. Pe alocuri, mi-a amintit de ”Paranoid Park”, dar poate fiindcă este doar un alt film în care skateboard-ul este în același timp parte integrantă a poveștii și, până la urmă, complet irelevant.

În final, tonul filmului este destul de pesimist, minimalizând importanța multor concepte bine înrădăcinate, de la prietenia între doi oameni la relevanța mișcărilor sociale. Iar acest lucru pare să se potrivească ca o mănușă.