TIFF 2011 - Ziua a VIII-a: Ziua cu filme românești

Zilele acestea se proiectează la TIFF filme românești. De obicei, nu îmi place să văd prea multe filme românești la TIFF, pentru că urmează să iasă pe ecran oricum, fie în toamnă, fie anul următor. Însă mi-a surâs ideea de a vedea 3 filme românești unul după altul la „Florin Piersic” și în plus speram să găsesc măcar un film bun, fiindcă startul cinematografic românesc de anul acesta a fost destul de slab (cu excepția excepțiilor: „Aurora”)

Să începem așadar cu filmul din competiție, Principii de viață, al doilea lungmetraj al lui Constantin Popescu. Acesta vine la un an după foarte diferitul „Portretul luptătorului la tinerețe”, un film foarte diferit, deși o mare parte din crew a lucrat la ambele filme (inclusiv DP-ul Liviu Marghidan). „Principii de viață”, însă, este bazat pe un (nou) scenariu de Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu, deci seamănă mai mult cu un film al „noului val”: acțiunea se petrece într-un interval de 24 de ore, este urmărit un singur personaj în detaliu și este compus în principal din planuri-secvență. În centrul acțiunii este personajul jucat de Vlad Ivanov (în, cred, primul său rol cu adevărat principal), un mic dictator middle-aged, care se poartă superior și sfidător cu toată lumea și pe care nimeni nu pare să îl placă. Vrea să pară un om de succes și nu face anumite lucruri „din principiu”. Însă sunt alte „principii” cele pe care le moștenește fiul său ușor rebel de 15 ani. Filmul este inteligent și lasă acea impresie de simplitate comună atâtor filme românești bune din ultimii ani. Este unul dintre filmele bune din competiție.

Dar superstar-ul zilei a fost, cu siguranță, filmul lui Mitulescu venit proaspăt de la Cannes, Loverboy, reunind o mare parte din echipa care a făcut „Eu când vreau să fluier, fluier”, diferența esențială fiind că Mitulescu este acum regizor. Nu mă așteptam la prea mult, dar, cel puțin inițial, filmul m-a surprins plăcut. Prima jumătate de oră este aproape lecție de cinema, la disciplinele regie, montaj și imagine (semnată de neobositul Marius Panduru). A doua parte a filmului este mai slabă, în special fiindcă cei doi protagoniști trebuie să ducă mai mult greul filmului (și niciunul nu mi se pare încă matur ca actor, deși Piștereanu a progresat vizibil față de anul trecut) și din cauza unei lipse de decizie și îndrăzneală a scenariului, care pare să intre pe o traiectorie previzibilă pe care nu o părăsește în niciun moment.

Între aceste două filme a fost și oaia neagră – Tatăl fantomă, debutul lui Lucian Georgescu, co-scris de Barry Gifford (romancier și scenarist, printre altele, al lui ”Lost Highway”). În film, Marcel Iureș – bine distribuit – este un profesor american venit în România să își traseze genealogia familiei. Urmează o călătorie prin sate în Moldova, alături de o angajată a departamentului de arhive, în căutarea unui bătrân evreu, prieten de familie, care se plimbă din loc în loc cu o caravană cinematografică. Deși a început bine, era imposibil să nu o ia pe arătură la un moment dat. Iar acest lucru s-a întâmplat pe la jumătate, când povestea este garnisită din plin cu o poveste paralelă care include corupție locală, spionaj, glume proaste care se soldează cu trecerea personajului jucat de Mimi Brănescu pe lumea cealaltă și o moștenire impresionantă.