Le quattro volte (Italia/Germania/Elveția, 2010)

Le quattro volte

(Italia/Germania/Elveția, 2010)

Regia: Michelangelo Frammartino

Cu: Giuseppe Fuda, niște capre, un brad și câțiva cărbuni

Rating: 4/5

Prezentată deja la TIFF cu o lună în urma, pelicula pornește de la o teorie a lui Pitagora, care spune că sufletul trebuie să treacă prin patru stadii: uman, animal, vegetal și mineral. În consecință, camera lui Frammartino începe prin a ne prezenta un păstor dintr-un sat italian, care are grijă de caprele sale și încearcă să nu uite să își ia leacurile pentru bolile de care suferă. După moartea acestuia, prim-planul este luat de turma de capre și mai ales de un ied nou-născut, care – la una dintre primele ieșiri din țarc – se pierde de celelalte capre și înnoptează la sub un brad uriaș. Bradul respectiv este tăiat anul următor pentru o sărbătoare câmpenească, iar apoi este transportat în vecinătate, unde – printr-un proces prezentat în amănunt – este transformat în cărbuni. Evident, pe genericul de final, sunt creditați câțiva actori (probabil amatori sau localnici din Calabria), dar și caprele, bradul și chiar cărbunii.

Nu sunt sigur că ideile din spatele filmului au vreo valoare sau vreo morală, dar, în ceea ce privește modul în care este realizat, „În patru timpi” este aproape ireproșabil. Rar avem ocazia să vedem un film care nu este nici dramă, nici documentar și – mai ales – nu se concentrează asupra elementului uman. Într-unul dintre cele mai lungi și mai reușite cadre ale sale, grație regiei, unor dresori talentați și a mișcărilor de aparat minim necesare, atenția noastră este captată când de casa în care știm că stă bătrânul, când de turma de capre de vizavi, de un câine, o mașină sau de o procesiune religioasă, într-un flux foarte natural care privește tot ce se întâmplă ca pe un întreg și nu ca pe activități separate.

Această construcție meticuloasă predomină pe parcursul întregului film. Frammartino reușește să ne facă să înțelegem nu numai ce se întâmplă în sufletul acestor personaje inedite, dar și care este geografia locurilor. Repetarea planurilor și multitudinea de unghiuri din care vedem satul (aflat pe o colină) și câmpurile sau pădurile din jur, precum și intersecțiile dintre străduțe sau poteci lasă o impresie de geometrie foarte bine gândită (poate tot o aluzie, mai subtilă și mai vizuală, la Pitagora).

P.S.: Un articolaș ceva mai scurt despre „Le quattro volte” puteți găsi în „jurnalul” meu de la TIFF 2011, aici.