Passion (Germania/Franța, 2012)

Passion

(Germania/Franța, 2012)

Regia: Brian De Palma

Cu: Noomi Rapace, Rachel McAdams, Karoline Herfurth, Paul Anderson, Rainer Bock

Rating: 4/5

Acest post este un pic cam întârziat, dar este necesar, fiind vorba despre unul dintre cele mai bune filme care au ajuns pe ecrane anul acesta. Ceea ce mă bucură și mă surprinde oarecum, pentru că nu rezonez întotdeauna pe aceeași frecvență cu Brian De Palma. Dacă ultimele sale două decenii au fost dificile (atât pentru el, cât și pentru spectatorii săi, fie ei fani sau doar vizitatori ocazionali), ”Passion” demonstrează capacitatea sa de a electriza din când în când ecranul cinematografic, cum niciun alt realizator nu o știe face. Intriga este construită din aceleași elemente pe care De Palma le variază în filmele sale de 40 de ani, dar merită menționată multitudinea de roluri feminine: doar trei actrițe (care fac printre cele mai bune roluri din carieră) - Rachel McAdams, Noomi Rapace și surprinzătoarea Karoline Herfurth, dar o dinamică complexă între acestea - personalități volatile și maleabile, dubluri, deghizaje etc. În acest joc, cele două personaje masculine importante (escrocul Dirk și tristul polițist Bach) par simple caricaturi patetice ale unor tipuri de personaje pe care De Palma le-a cultivat în ”Blow Out” sau ”Body Double” - și probabil că aceasta a și fost intenția.

Focusul este în principal orientat asupra personajului lui Noomi Rapace, fosta fată cu dragonul tatuat, care a evoluat muuuult de atunci. Inițial, povestea ei pare mai degrabă o comedie cu câteva elemente de thriller corporatist, în care Rapace și șefa McAdams ba se împung una pe cealaltă, ba mai flirtează un pic, ba își mai pregătesc o răzbunare una cealaltă. Evident, gluma devine serioasă de la un punct, iar la jumătatea filmului își fac apariția încadraturile marca De Palma, cu o înșiruire de dutch angles bine plasate, jaluzele neo-noir și un look din ce în ce mai monocrom. Acul al doilea culmină cu un splendid split-screen, în care pe de o parte avem o reprezentație de balet cu „După-amiaza unui faun”, în care dansatorii privesc direct în ochii spectatorului, în timp ce pe partea cealaltă avem o crimă din punctul de vedere al asasinului. Secvența este deschisă de un un close-up cu unul dintre ochii lui Noomi Rapace, rămânând ambiguu care dintre cele două jumătăți de ecran este văzută de ea. Pe această incertitudine se bazează ultimul act al filmului, care se desfășoară ca o serie de coșmaruri, încât la final nu mai putem ști ce a fost realitate sau ce s-a întâmplat doar în capul personajului principal.

”Passion” este un film despre o luptă de putere care se dă (inițial) între doi femei. Una dintre ele vrea să o posede și să se folosească de cealaltă, care este împinsă la disperare de tacticile manipulatoare, voyeuriste ale primei. Finalul filmului este o manifestare a unui psihic profund alterat și intens paranoic, care nu mai poate decela între realitate, imaginație și fantasmă, chiar dacă persoana în cauză pare să fi comis crima perfectă. Mi-aș dori să îl pun pe ”Passion” în top 10-ul de final al lui 2013, dar având în vedere filmele bune care au avut premiera în jurul Oscar-urilor și a unei toamne care se anunță cel puțin promițătoare, nu sunt convins că va prinde o poziție. Vroiam oricum să vă asigur că este unul dintre filmele mele preferate ale anului. Și vă las nu cu un trailer, cum mai fac din când în când, ci cu o mostră de soundtrack marca Pino Donaggio. Enjoy!