Foxcatcher (SUA, 2014)

Foxcatcher

(SUA, 2014)

Regia: Bennett Miller

Cu: Channing Tatum, Steve Carell, Mark Ruffalo, Vanessa Redgrave

Până acum nu m-a prea omorât după Bennett Miller. Trebuie să recunosc însă că probabil ”Capote” ar merita o a doua vizionare - sunt surprins cât de multe detalii îmi amintesc dintr-un film pe care l-am văzut acum 9 ani. Cât despre ”Moneyball”, pentru un film plictisitor, nu aș putea spune că a fost prost. Garantat însă, niciunul dintre aceste două filme nu m-au pregătit pentru ”Foxcatcher”. Filmul începe cu o serie de imagini în care corpul impozant al lui Channing Tatum contrastează cu sărăcia situației materiale a personajului său, Dave Schultz, un luptător profesionist medaliat cu aur la Olimpiadă care este obligat să țină discursuri elevilor de școală generală pentru 20 de dolari. Un prim punct culminant este atins după vreo cinci minute, când Mark se antrenează/înfruntă cu fratele său Dave (Ruffalo), care - în comparație - pare mult mai „împlinit” în viață. Acest moment - excelent interpretat, coregrafiat și montat - este un instant hook.

”Foxcatcher” continuă pentru încă câteva zeci de minute până la apariția „vedetei” - Steve Carell în rolul miliardarului John E. du Pont, căruia prietenii apropiați îi spun Eagle... sau Golden Eagle. La fel ”Acvila” este, în viziunea lui Miller, imaginea decrepită și decăzută a aristocrației americane, ale cărei origini nu sunt nici ele prea sănătoase - nouveaux riches din secolul al XIX-lea, care și-au construit averea profitând de pe urma exploatării sclavilor sau speculând în timpul războaielor. Palid ca un vampir, cu un discurs de extraterestru încercând să imite graiul uman, apariția lui Carell în acest film descinde în uncanny valley - parcă există ceva care te face să te îndoiești că specimenul din fața ta aparține aceleași specii. Și cred că acesta a fost și efectul dorit. Iar, de altfel, parcă tot filmul se petrece pe o altă planetă, atât de departe de realitate pare ferma la care Du Pont își crește „herghelia” de atleți pentru a-și flata propriile neajunsuri. 

Pentru cei care nu cunosc cazul real, nu am să merg mai departe cu detaliile de sinopsis. Ajunge să spun că Miller mizează pe cartea minimalismului și rigorii, construind o atmosferă în care este clar de la bun început că ceva nu o sa sfârșească bine. Nu devine însă clar decât în ultimul act cât de twisted este environment-ul creat de Du Pont. Câteva imagini îți rămân întipărite în minte: ceața care invadează ecranul în secvențele în care miliardarul eliberează caii mamei sale decedate, arenele de lupte care parcă arată întotdeauna la fel, indiferent de continentul în care se desfășoară competiția și, nu în ultimul rând, iarna albă ce servește drept fundal pentru deznodământ. Inteligent și apăsător, dar fără vreo urmă de pretențiozitate, ”Foxcatcher” este, alături de ”Boyhood” și ”Love Is Strange”, unul dintre puținele filme americane independente-dar-cu-pedigree de anul trecut cărora merită să le acordați o șansă. 

Rating: 4.5/5

Moneyball (SUA, 2011)

Moneyball

(SUA, 2011)

Regia: Bennett Miller

Cu: Brad Pitt, Jonah Hill, Philip Seymour Hoffman, Robin Wright

Rating: 3/5

Nu a fost un an deloc rău pentru Brad Pitt. După excelenta prestație din ”The Tree of Life” (unul dintre cele mai bune roluri ale sale), biletul pentru Oscar pare să îi fi sosit odată cu ”Moneyball”, în care îl interpretează pe Billy Beane, manager al echipei de baseball Oakland Athletics și unul dintre inovatorii jocului. Întregul film gravitează în jurul lui Brad Pitt, care arată ca un Robert Redford „reîncarnat”, întinerit, într-o interpretare reținută, subtilă. Billy Beane-ul din acest film este un personaj trist, care are însă tot timpul un zâmbet de oferit celorlați. Este, în același timp, un loser etern, dar și marele câștigător, cel care - ni se spune în film - a schimbat jocul de baseball. 

Regizat de Bennett Miller (”Capote”), bazat pe un scenariu de Steven Zaillian și Aaron Sorkin și filmat de Wally Pfister, ”Moneyball” nu putea să iasă decât un film bine făcut, solid, calculat. Din păcate, nu este mai mult decât atât. Cu o durată de peste două ore, filmul este monoton, dar reușește cumva să mențină un ritm susținut și astfel nu devine plictisitor. Nu există o gradare prea bună și finalul vine destul de brusc. Înainte de a apărea, filmul începea să fie comparat cu ”The Social Network” (din varii motive). Acum, această comparație pare să aducă un deserviciu ambelor filme. Lui ”Moneyball” îi lipsește un regizor cu personalitate și nu se remarcă decât prin rolul făcut de Brad Pitt. Dar merită menționat și Jonah Hill în rolul „ajutorului” lui Billy Beane, un statistician care folosește matematica pentru a evalua jucătorii de baseball, evitând bias-ul antrenorilor și impresarilor. Pentru Hill, acesta cred că este singurul său rol serios și se descurcă destul de bine.