The Avengers (SUA, 2012)

The Avengers

(SUA, 2012)

Regia: Joss Whedon

Cu: Robert Downey Jr., Samuel L. Jackson, Chris Evans, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Tom Hiddleston, Mark Ruffalo

Rating: 3/5

"The Avengers" închide un arc narativ început prin scurte easter eggs la sfârșitul filmelor cu Iron Man sau The Hulk și care a început să prindă contur cu adevărat anul trecut, prin ”Thor” și ”Captain America”. Tot acest preambul servește unirii forțelor a patru supereroi (The Hulk, Iron Man, Thor și Captain America), plus doi super-spioni (Black Widow și Hawkeye), toți sub comanda lui Samuel L. Jackson, care trebuie să apere Pământul de primul lor arch-nemesis, Loki, întruchipat ca și în ”Thor” de Tom Hiddlestone (revelația acelui film). Acesta are de partea sa o întreagă armată de extratereștrii teleportabili, filmul amintind în cele mai puțin inspirate momente de ”Green Lantern” sau ”Transformers 3”.

”The Avengers” este un film care pornește destul de greu. Durează aproximativ 40 de minute până ca toți protagoniștii să se reunească și să se întâmple ceva cât de cât interesant. Apoi urmează câteva mișcări previzibile (Tony Stark se ceartă cu toată lumea, divergențele din interiorul grupului sunt avantajul villain-ului etc.) În această perioadă, filmul este ocazional amuzant, dar destul de inert. Vizual, nu ni se oferă cine știe ce, iar dialogurile sunt customizate după cine trebuie să le spună într-un mix eterogen (shakespeare-iene dacă sunt vorbite de Thor și Loki, ultra-rapide dacă vin din gura lui Robert Downey Jr. sau inconfundabilul pattern vocal al lui Samuel L. Jackson). Înspre final, toate forțele se unesc, atât pe ecran cât și în spatele său, într-un finish care este, totuși, cu adevărat impresionant, punctat de un splendid cadru în care camera aleargă de la un erou la altul, în timp ce aceștia se confruntă cu armata extraterestră pe străzile din Manhattan. Also, ”The Avengers” este un film care arată destul de bine în 3D. Una dintre cele mai bune idei ale lui Whedon a fost de a filma în 1,85:1 (spre deosebire de 2,35:1), un format care pare să se potrivească mai bine cu relieful.

Din păcate, pentru mine filmul nu se îndepărtează prea mult de mediocritatea pe care ne-au oferit-o până acum filmele cu super-eroi marca Marvel. Sigur, este cel mai spectaculos din serie, se străduie să cultive o estetică de tip comic-book și are avantajul unor interpretări solide (Mark Ruffalo pare să fie primul care reușește să facă ceva cu Bruce Banner/Hulk). Dar îi lipsește acel plus de substanță care poate să facă din aceste filme-eveniment ceva mai mult de atât. În 2000, primul ”X-Men” deschidea o nouă serie de adaptări după Marvel. Filmul lui Singer, pe cât de imperfect pe alocuri, era un film despre discriminare și amenințarea unui război iminent, care nu se sfia în a integra Holocaust-ul în povestea sa. Din cealaltă tabără, ceva mai săracă cantitativ, a celor de la DC Comics, ”The Dark Knight” este un film în care conflictul principal este între idei și poziții morale, mai degrabă decât între o mână de bărbați costumați (chit că filmul face concesii importante genului). Comparat cu acestea, ”The Avengers” pălește. În vâltoare acțiunii, personajele sale nu sunt decât niște metafore subțiri, care își pierd încet-încet sensul. Ceea ce The Hulk și Captain America reprezintă se cam pierde în momentul în care scenariștii îi fac să lupte împreună. 

M:I-4 & Sherlock Holmes

Mi-au rămas restanțe de pe 2011 două filme de acțiune care au încheiat anul și nu au reușit să mă dezamăgească. Fiindcă sunt încă în cinematografe, cred că merită fiecare câteva cuvinte.

Mission: Impossible - Ghost Protocol

Regia: Brad Bird

Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg, Paula Patton

Rating: 3/5

”M:I-4” este un succes în întreaga lume, în mare parte datorită proiecțiilor în IMAX. Eu l-am văzut într-un cinematograf normal și este destul de entertaining oricum. Totuși, din punctul meu de vedere, filmul trebuie să se termine după secvențele din Dubai. Atât escaladarea lui Burj Kalifa cât și urmărirea prin furtuna de nisip sunt foarte bine realizate și până în acel moment filmul urmează un crescendo, iar acest secvențe ar fi un adevărat climax. Din păcate, filmul se lungește cu o concluzie prelungită în India, în care filmul își pierde ritmul și nici confruntarea finală într-un parking automat (care mi-a provocat flashback-uri cu ”Minority Report”) nu îl mai poate resuscita. Dar Brad Bird a făcut treabă bună, per ansamblu. Cu posibile excepție a filmului lui De Palme, ”Ghost Protocol” este cel mai bun ”Mission: Impossible” de până acum. Cât despre Tom Cruise, acest abordează rolul lui Ethan Hunt precum un adept al metodei. Îmi place să văd filmele sale de acțiune, pentru că știu că este chiar el atârnând de colțul unui munte sau al unui zgârie nori. Tom Cruise este un method action star.

Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Regia: Guy Ritchie

Cu: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace

Rating: 3/5

Între primul ”Sherlock Holmes” al lui Ritchie și această continuare, am reușit să citesc integrala poveștilor lui Arthur Conan Doyle care îl au în prim-plan pe detectivul din Baker Street. Deși nu sunt un purist și mă enervează persoanele care comentează chestii de genul „cartea a fost mai bună”, trebuie să recunosc că am fost oarecum neliniștit de acest film. Și, de asemenea, trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut foarte mult pentru primele 2 treimi. Mă săturasem deja de explozii și slow-motion-uri, dar odată ce personajele au ajuns în Elveția, începea să devină clar că filmul va intra pe făgașul cel bun. ”A Game of Shadows” este un exemplu rar de adaptare care reușește să fie fidelă sursei (deși împrumută din mai multe povestiri) și să își creeze propriul său univers. Pentru Guy Ritchie, acest două filme au fost o adevărată revenire în forță, mai ales după ce regizorul părea pierdut în lumea filmelor de acțiune de serie Ț, odată încheiată epoca Madonna. 

The Town (SUA, 2010)

The Town

(SUA, 2010)

Regia: Ben Affleck

Cu: Ben Affleck, Jeremy Renner, Rebecca Hall, Jon Hamm, Pete Postlethwaite

Rating: 3.5/5

Cu acest al doilea lung-metraj al său (după ”Gone Baby Gone”, pe care nu l-am văzut), Ben Affleck ne întoarce în Boston, orașul lui ”Good Will Hunting” și al celui mai important succes al său în calitate de (co-)scenarist. ”The Town” este povestea unei bande de patru jefuitori de bănci, condusă de Doug (Affleck himself) și din care mai face parte și instabilul Jimmy (Renner). Ei se află la ordinele unui florar/traficant de droguri/gangster jucat din poignée de Pete Postlethwaite. Un agent FBI (Hamm) este pe urmele lor și vrea să-i înfunde cu orice preț, dar adevăratele probleme încep pentru Doug când se îndrăgostește de Claire, una dintre ”victimele” spargerii de bănci care deschide filmul, pe care o urmărește inițial pentru a se asigura că nu are cum să îi toarne FBI-ului.

Ben Affleck este departe de a deveni următorul Clint Eastwood (deși se pare că cam asta își dorește). Cu toate acestea, ”The Town” este destul de bine regizat, există simțul gradării, chiar dacă înșiruirea scenelor este ușor dezarticulată (probabil din cauza numeroaselor faptului că primul montaj al filmului dura patru ore). În plus, este bine filmat, chiar dacă pune cam ostentativ în valoare decorul orașului Boston (fără îndoială, cu aceeași ”dragoste” cu care Woody Allen filmează New York-ul, dar să păstrăm proporțiile). Problema pentru Affleck este că, totuși, e un actor destul de slab (cel puțin în filmul acesta). Este salvat oarecum de restul distribuției. Rebecca Hall (vezi și ”Vicki Cristina Barcelona” sau ”Frost/Nixon”) e o prezență plăcută pe ecran, dar încă nu știu dacă este o actriță bună. Jeremy Renner e ok, dar parcă face un pic o simplă variațiune pe rolul său din ”The Hurt Locker” (va fi, oricum, probabil nominalizat la Oscar și pentru ”The Town”). Dar filmul este „furat” de doi actori „de televiziune”, Jon Hamm (mai cunoscut din ”Mad Men”) și Blake Lively (”Gossip Girl”), care o joacă pe sora lui Jimmy și fost iubită a lui Doug. Aceștia doi au vreo două scene împreună care sunt printre cele mai reușite din întreg filmul. 

”The Town” nu este ”The Departed”-ul acestui an. Dar se folosește inteligent de clișeele genului pentru a livra un entertainment bine făcut, dar nu fără oarecare pretenții de a fi nominalizat pe aici și pe dincolo.