'I Know Where I'm Going!' (UK, 1945)

'I Know Where I'm Going!'

(UK, 1945)

Regia: Michael Powell, Emeric Pressburger

Cu: Wendy Hiller, Roger Livesey, Pamela Brown

Rating: 4.5/5

”I Know Where I'm Going!” este, acum, unul dintre filmele mele preferate. Regizat de Michael Powell și Emeric Pressburger, este unul dintre cele mai reușite filme ale lor și aceasta spune ceva, aflându-se în compania unor capodopere precum ”The Red Shoes”, ”A Matter of Life and Death” și ”Black Narcissus”. În ”I Know Where I'm Going!”, Joan (Hiller), o tânără de 15 de ani, foarte hotărâtă și sigură pe sine, pornește din Londra înspre o insulă de pe coasta vestică a Scoției, pentru a se căsători cu un bogătaș în vârstă care a închiriat insula respectivă. Ajunsă în micul port unde trebuia să o aștepte o barcă, află că nu poate traversa ultima milă a călătoriei sale din cauza vremii. Își va petrece zilele următoare alături de localnici, printre care și Torquil, laird-ul de Kiloran - tânărul nobil care este proprietarul insulei închiriate de bătrânul logodnic al fetei. Nu e greu de ghicit ce urmează să se întâmple.

”I Know Where I'm Going!” este un film romantic, dar este și o poveste a sfârșitului de război. Vedem cum acesta afectează viața unor scoțieni insulari izolați. Torquil este un nobil decăzut, obligat - ca și mulți alții ca ei - să își închirieze moștenirea unor englezi sclifosiți, în timp ce el trăiește războiul în Marină. Acestei dimensiuni foarte reale, filmului i se adaugă una mitologică. Lairzii de Kiloren sunt personaje tragice de legendă, asupra cărora stă un blestem străvechi, iar apele care trebuie traversate pentru a ajunge pe Kiloren conțin un vârtej, capcană pentru navigatorii repregătiți. În mijlocul tuturor acestora se află Joan, aparte de pragmatică, neînțelegând problemele, obiceiurile și viețile de zi cu zi ale localnicilor, dar, bineînțeles, urmează să primească o lecție chiar de la aceștia, cu un pic de ajutor din partea elementelor (vântul care nu încetează să sufle și temutul vârtej al apelor). 

Vizual, filmul impresionează încă din generic. Un montaj narat, alert, prezintă copilăria și adolescența lui Joan, în timp ce credits-urile sunt înscrise pe obiecte de zi cu zi (spătare de scaune, furgonete etc.) ”I Know Where I'm Going!” este ultimul film al lui Powell și Pressburger în alb-negru, înainte ca aceștia să își înceapă extraordinara serie de capodopere în Technicolor, culminând cu ”The Red Shoes”. Poate tocmai de aceea, în ”I Know Where I'm Going!” fac tot ce este posibil cu imaginea în alb-negru. Compozițiile lor sunt unice, iar modul în care lumina difuză luminează fețele actorilor și jocul de umbre din fundaluri conferă o aură mistică unui film aflat între real și legendă. Close-up-urile pun în valoare expresivitatea actorilor, iar peisajele valorifică frumusețea naturală a Scoției (chiar și atunci când sunt în retro-proiecție, cu actorii într-un studio).

”I Know Where I'm Going!” este dovada certă a celui mai reușit parteneriat din istoria cinematografului. Modul în care Powell și Pressburger își împărțeau sarcinile (scenariu, regie, montaj, producție) nu influențează authorship-ul operei lor.