RO 2011 - Partea I: Periferic

Periferic

(România, 2010)

Regia: Bogdan George Apetri

Cu: Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Ioana Flora, Ion Sapdaru, Timotei Duma

Rating: 3/5

Debutul în lung-metraj al lui Bogdan George Apetri pare să „împrumute” elemente specifice filmelor din așa-zisul „noul val” românesc: acțiunea se petrece într-un interval de timp limitat (o zi), nu există muzică, un anumit tip de poveste, filmări din mână și predilecția pentru cadre lungi (deși nu chiar atât de multe planuri secvență ca în alte filme). Există, bineînțeles, și câteva nume consacrate în deceniul trecut, atât în fața camerelor (în special Vasluianu, Brănescu și Sapdaru), cât și în „culise” (co-scenaristul Tudor Voican, directorul de imagine Marius Panduru, plus faptul că ideea originală a pornit de la Ioana Uricaru și Cristian Mungiu). Nu lipsesc nici premii la festivaluri internaționale (Locarno, Varșovia, Vilnius...) Astfel încât filmul vine ca o recomandare instantă pentru un anumit segment al publicului autohton. Nu unul prea mare, dar având în vedere că filmul este lansat simultan și pe internet (www.webkino.ro), s-ar putea să-și găsească mai ușor (și mai repede) o audiență. 

„Periferic” este povestea Matildei (Ularu), care primește o învoire de o zi din penitenciarul în care este închisă pentru înmormântarea mamei sale. De fapt, ea vrea să profite de acest eveniment pentru a fugi din țară, dar înainte trebuie să regleze niște conturi (cu fratele, cu fostul, cu copilul de opt ani pe care îl are...). Filmul are o structură simplă, în trei acte, fiecare denumit după personajul masculin cu care Matilda interacționează în segmentul respectiv (cei trei de mai sus). Progresia este destul de previzibilă (ceea ce nu e un lucru rău), dar filmul rezervă și câteva evenimente neașteptate pe parcurs (cum ar fi un foarte bine executat accident de mașină și semi-twist-ul final, mai mult sau mai puțin previzibil).

Nu am văzut scurt-metrajele pe care Apetri le-a făcut până acum, dar pare să fie un regizor destul de preocupat de aspectul vizual al filmului său. „Periferic” are foarte puține cadre irosite, știe să folosească inteligent planurile-secvență, filmările din mână și close-up-urile. Un lucru aparte este că Apetri pare să fie fascinat de jocurile de lumină. Iar cronologia filmului îi permite (cu ajutorul lui Marius Panduru, care are deja un CV destul de bogat) să profite de lumina din toate momentele zilei. Îi reușesc, astfel, câteva momente destul de mișto, în care soarele pătrunde prin ferestre sau printre arcade, sau reflecții se răsfrâng lascinv dintr-un colț în altul al ecranului. Scena cea mai reușită, poate, din acest punct de vedere este cea din restaurant dintre Ularu și Brănescu, care este dominată de lumina care pătrunde pe fereastra din spatele lui și de fumul gros al țigării sale.

Din păcate, filmul pare ușor lipsit de miză. Acest lucru este evident de la început, iar finalul expeditiv nu rezolvă lucrurile prea mult. Se salvează fiindcă o mare parte din film stă în forța interpretărilor. Andi Vasluianu și Mimi Brănescu își fac partea lor de rol foarte bine, furând scenele în care apar și construind personaje complexe și surprinzătoare. Cât despre Ana Ularu, se dovedește destul de capabilă să ducă un film întreg pe umeri. Nu este o actriță care să îmi placă deosebit, dar găsesc interpretările sale interesante și cred că ar merita să apară mai des în filme (bine, nu ține numai de ea acest lucru). Al treilea act, însă, mi se pare neinspirat, din toate punctele de vedere, încât nici chiar Ularu nu îl poate salva. Se ajunge într-un moment în care se adună cam multe drame pentru o singură zi (părăsirea clandestină a țării, decesul mamei, certurile cu fratele și cumnate, recuperarea banilor de la fostul abuziv, exploatarea minorilor, delincvența juvenilă etc.). Cu cât apar mai multe elemente în scenariu, cu atât acesta devine mai găunos. Situația în care se găsește Matilda la final nu este una ușoară (nici din punctul de vedere al psihologiei personajului, nici din punct de vedere narativ, nici regizoral). Iar soluția găsită de Apetri, care șterge practic cu buretele tot ce s-a întâmplat până atunci și își lasă personajul absolut gol și părăsit, pare improvizată, grăbită și nu dă un sens celor 85 de minute care au precedat-o.