Top 5 Filme Româneşti 2011

După TIFF-ul de anul acesta, nu credeam că o să reuşesc să fac mai mult decât un top 3 pentru filmele autohtone. Totuşi, premierele de toamnă nu au fost deloc rele (nu în totalitate), aşa că mai jos avem cele mai bune 5 filme româneşti, cu care nu ar trebui să ne fie ruşine să ieşim în lume.

1. Aurora (Cristi Puiu) - review

2. Din dragoste cu cele mai bune intenţii (Adrian Sitaru) - review

3. Crulic - drumul spre dincolo (Anca Damian) - review

4. Principii de viaţă (Constantin Popescu) - review & TIFF

5. Periferic (Bogdan George Apetri) - review

"Din dragoste cu cele mai bune intenţii"

RO 2011 - Partea a 8-a: Crulic - drumul spre dincolo

Crulic - drumul spre dincolo

(România/Polonia, 2011)

Regia: Anca Damian

Voci: Vlad Ivanov, Jamie Sives

Rating: 3.5/5

Documentarul de animație nu mai este la ora actuală o noutate, precum era ”Waltz with Bashir” acum câțiva ani. Un precedent există chiar și la noi: scurtmetrajul „Mátyás, Mátyás”, de Cecilia Felméri. Totuși, un lungmetraj animat românesc nu a apărut de foarte multă vreme, iar „Crulic” este mai degrabă o reconstituire decât un documentar propriu-zis. Povestea este destul de bine cunoscută: în 2007, românul Claudiu Crulic a fost acuzat pe nedrept de furt în Polonia. În închisoare, acesta a făcut greva foamei și, ulterior, datorită neglijenței medicilor și a autorităților, a decedat. Filmul are doi naratori, Vlad Ivanov (cu accent moldovenesc full-on!) interpretându-l pe Crulic însăși, povestindu-și viața și experiența din post-mortem în cel mai natural mod cu putință și Jamie Sives (Triage, Game of Thrones), naratorul englez care preia povestirea în momentul în care Crulic începe să fie mai mult inconștient.

Recunosc că nu aveam foarte multe speranțe de la acest film și, sincer, nu cred că a început chiar foarte bine. Vocea lui Ivanov surprinde perfect toate nuanțele personajului și nu trebuie să știi mai mult despre el decât este redat prin vocabular, inflexiuni verbale etc. Însă primele aproximativ 10-15 minute insistă parcă prea mult pe biografia personajului principal și filmul pare să își găsească greu un ritm și un stil, sub greutatea unui voice-over prea bogat. Cu timpul, însă, lucrurile încep să se așeze, filmul demarează și începem să întrezărim viziunea regizoarei. În final, filmul te prinde și te imersează în această poveste, care începe să pară, cu fiecare minut care trece, din ce în ce mai ieșită din comun.

Animația este minimalistă și se bazează foarte mult pe colaje, dar regia are un caracter cinematic, la scară largă. Există mult experiment în acest film, nu toate momentele sunt reușite, dar Damian caută în continuare unghiuri noi în care să își privească personajele. Cele mai reușite secvențe sunt cele în care narațiunea lipsește, iar acțiunea decurge fluid, fără tăieturi de montaj, precum un lung travelling în plonjeu care trece în revistă mai multe celule din închisoare sau halucinațiile lui Crulic dinspre sfârșitul filmului. „Crulic” mi-a amintit cel mai mult de filmul lui Steve McQueen, ”Hunger”. Deși nu vreau să compar aceste filme, vreau doar să notez că ambele au și un mesaj politic (nu același, bineînțeles) și ambele insistă, în a doua lor jumătate, pe greva foamei și moartea lentă a personajelor principale.

Filmul Ancăi Damian a fost pentru mine o surpriză plăcută și consider că, fiind unul dintre cele mai bune filme românești ale anului, trebuie văzut de cât mai multă lume.

RO 2011 - Părțile a 6-a și a 7-a

Odată cu venirea toamnei, s-a redeschis sezonul la filme românești. ”Principii de viață” și ”Loverboy” sunt primele două. Deși am mai scris despre ele când le-am văzut la TIFF, câteva cuvinte în plus - la distanță de câteva luni - nu strică.

Principii de viață

Regia: Constantin Popescu

Cu: Vlad Ivanov, Gabriel Huian

Rating: 3.5/5

”Principii de viață” e un film de actor prin excelență. Principalul său atu este Vlad Ivanov, care, în rolul unui bărbat de vârstă mijlocie care trăiește după principii la care pare să adere destul de rigid („nu așa se parchează...”, „nu mergem la mare în România”) și se poartă cu ceilalți din jur cu un aer de superioritate combinat cu dulcegării ieftine, iar în familia sa (extinsă) este un mic dictator. Scenariul este scris de Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu și nu se îndepărtează prea mult de la ceea ce ei au făcut alături de Răzvan Muntean, de exemplu: un personaj masculin în rolul principal, acțiunea se desfășoară pe parcursul unei singure zile etc. Iar regizorul Constantin Popescu (a cărui film precedent a fost foarte ambițiosul „Portretul luptătorului la tinerețe”) veghează asupra tuturor cu calmul detașat al unui „minimalist”, construind filmul din lungi planuri-secvență (atât de la modă în filmul românesc recent) și cu atenție la detalii.

Loverboy

Regia: Cătălin Mitulescu

Cu: George Piștereanu, Ada Condeescu

Rating: 3/5

La TIFF, filmul a fost primit cu... amuzament de public, care nu a ezitat să râdă de momentele mai puțin inspirate din ultima parte a filmului. Totuși, pentru primele aproximativ 30-40 de minute, filmul este antrenant și nu este foarte clar în ce direcție o să meargă. Personajul principal feminin întârzie să intre cu adevărat în scenă, ceea ce creează un plus de suspans. În această parte, se vede că Mitulescu poate fi un regizor foarte bun, iar imaginea lui Marius Panduru nu seamănă cu nimic din ce am văzut în ultima vreme în filmul românesc (deși contribuția sa a fost decisivă și în cazul unor „Eu când vreau să fluier, fluier” sau „Periferic”). Din păcate, a doua parte a filmului este „furată” de cei doi interpreți, George Piștereanu și Ada Condeescu, care încă nu mi se par capabili de a duce un film de la cap la coadă. Nu m-au deranjat atât de mult scenele intime (cu replici precum ”Tu ești prințesa mea...”, pe care le-am auzit de destule ori și în viața reală), cât faptul că tot ceea ce s-a construit în prima parte se prăbușește sub greutatea unei melodrame neinspirate, care se chinuie la sfârșit să ajungă la deznodământul pe care toată lumea îl putea anticipa de mult.

TIFF 2011 - Ziua a VIII-a: Ziua cu filme românești

Zilele acestea se proiectează la TIFF filme românești. De obicei, nu îmi place să văd prea multe filme românești la TIFF, pentru că urmează să iasă pe ecran oricum, fie în toamnă, fie anul următor. Însă mi-a surâs ideea de a vedea 3 filme românești unul după altul la „Florin Piersic” și în plus speram să găsesc măcar un film bun, fiindcă startul cinematografic românesc de anul acesta a fost destul de slab (cu excepția excepțiilor: „Aurora”)

Să începem așadar cu filmul din competiție, Principii de viață, al doilea lungmetraj al lui Constantin Popescu. Acesta vine la un an după foarte diferitul „Portretul luptătorului la tinerețe”, un film foarte diferit, deși o mare parte din crew a lucrat la ambele filme (inclusiv DP-ul Liviu Marghidan). „Principii de viață”, însă, este bazat pe un (nou) scenariu de Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu, deci seamănă mai mult cu un film al „noului val”: acțiunea se petrece într-un interval de 24 de ore, este urmărit un singur personaj în detaliu și este compus în principal din planuri-secvență. În centrul acțiunii este personajul jucat de Vlad Ivanov (în, cred, primul său rol cu adevărat principal), un mic dictator middle-aged, care se poartă superior și sfidător cu toată lumea și pe care nimeni nu pare să îl placă. Vrea să pară un om de succes și nu face anumite lucruri „din principiu”. Însă sunt alte „principii” cele pe care le moștenește fiul său ușor rebel de 15 ani. Filmul este inteligent și lasă acea impresie de simplitate comună atâtor filme românești bune din ultimii ani. Este unul dintre filmele bune din competiție.

Dar superstar-ul zilei a fost, cu siguranță, filmul lui Mitulescu venit proaspăt de la Cannes, Loverboy, reunind o mare parte din echipa care a făcut „Eu când vreau să fluier, fluier”, diferența esențială fiind că Mitulescu este acum regizor. Nu mă așteptam la prea mult, dar, cel puțin inițial, filmul m-a surprins plăcut. Prima jumătate de oră este aproape lecție de cinema, la disciplinele regie, montaj și imagine (semnată de neobositul Marius Panduru). A doua parte a filmului este mai slabă, în special fiindcă cei doi protagoniști trebuie să ducă mai mult greul filmului (și niciunul nu mi se pare încă matur ca actor, deși Piștereanu a progresat vizibil față de anul trecut) și din cauza unei lipse de decizie și îndrăzneală a scenariului, care pare să intre pe o traiectorie previzibilă pe care nu o părăsește în niciun moment.

Între aceste două filme a fost și oaia neagră – Tatăl fantomă, debutul lui Lucian Georgescu, co-scris de Barry Gifford (romancier și scenarist, printre altele, al lui ”Lost Highway”). În film, Marcel Iureș – bine distribuit – este un profesor american venit în România să își traseze genealogia familiei. Urmează o călătorie prin sate în Moldova, alături de o angajată a departamentului de arhive, în căutarea unui bătrân evreu, prieten de familie, care se plimbă din loc în loc cu o caravană cinematografică. Deși a început bine, era imposibil să nu o ia pe arătură la un moment dat. Iar acest lucru s-a întâmplat pe la jumătate, când povestea este garnisită din plin cu o poveste paralelă care include corupție locală, spionaj, glume proaste care se soldează cu trecerea personajului jucat de Mimi Brănescu pe lumea cealaltă și o moștenire impresionantă.

RO 2011 - Partea a 5-a: UrsulRO

Ursul

(România, 2011)

Regia și Scenariul: Dan Chișu

Cu: Magda Catone, Claudiu Bleonț, Gabriel Spahiu

Rating: 1.5/5

În ciuda notei foarte mici de mai sus, „Ursul” reprezintă o îmbunătățire față de primul film al lui Dan Chișu de anul trecut, ”WebSiteStory”. Se vrea și o revitalizare a comediei românești, dar e departe de acest scop. Acțiunea filomului se petrece imediat după Revoluție, când o trupă de circari nu și-au mai primit salariile de câteva luni. Noul director al circului găsește o soluție: vinderea ursului bătrân unui neamț. Ceea ce urmează este o lungă cursă de urmărire, în care artiștii de circ se țin după director și partenerul său corupt, care au furat ursul și au plecat cu ei în zone mai rurale/împădurite. 

„Ursul” începe destul de bine, cu portretul unei realități triste și premisa unei povești amuzante care face „haz de necaz”. Însă, după nici 30 de minute, își pierde resursele. Scenariulse pierde în digresiuni, iar când trupa de artiști se desparte pentru a acoperi toate drumurile forestiere, filmul se împrăștie și el. Adevărul este că Dan Chișu nu știe să regizeze. Clișeele sunt din abundență, actorii sunt lăsați în voie, iar nici măcar imaginea semnată de Vivi Drăgan Vasile nu poate salva onoarea lezată a ecranului cinematografic.

Singurul lucru îmbucurător este că „WebSiteStory” și „Ursul” (două filme de altfel diferite) au totuși ceva în comun: Dan Chișu pare fascinat de lumea spectacolului, în special de „periferia” acesteia: stand-up comedians în primul film, artiștii de circ în a doua. Dar un banc bun și o scamatorie nu ajung pentru a face film.

RO 2011 - Partea a 4-a: Mănuși roșii

Mănuși roșii

(România, 2010)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Alexandru Mihăescu, Andi Vasluianu, Marcel Iureș, Udo Schenk

Rating: 2.5/5

„Mănuși roșii” reprezintă perseverența lui Radu Gabrea în a examina trecutul recent al poporului român și a forțelor care au generat răsturnarea completă a raporturilor etnice și sociale în spațiul mioritic. Totodată, este a doua adaptare a regizorului după un roman de Eginald Schlattner, după „Cocoșul decapitat”, căruia „Mănuși roșii” îi este, de fapt, o continuarea. În 1957, brașoveanul sas Felix Goldschmidt este student la Cluj, unde se află și în tratament la Clinica de Psihiatrie pentru anxietate. Într-o zi, fără să i se ofere vreun motiv, este arestat de Securitate, închis într-o temniță mizeră și anchetat la greu.

Filmul este povestit în flashback-uri. Eliberat după doi ani, Felix își reamintește viața din celulă. În celulă, își reamintește vremurile pașnice când îl citea pasionat pe Marx și vorbea despre idealurile socialiste. Pe măsură ce înaintăm, începe să își amintească și de prietenii săi „reacționari, spioni, imperialiști”, pe care ajunge să îi toarne anchetatorilor. „Mănuși roșii” este povestea unui om înfrânt de sistem și de propriile slăbiciuni. Este și povestea populației săsești din Transilvania, persecutată în primii ani ai noului regim, apoi lăsată să părăsească țara (pe bani, evident).

Din păcate, filmul nu este foarte convingător. Secvențele din celulă, alături de Andi Vasluianu și (pentru o scurtă perioadă) Marcel Iureș, sunt cele mai reușite. Este regretabil, însă, că toate celelalte secvențe sunt filmate de ca și cum am fi tot într-o temniță, în cadre strânse, filmate în decoruri de studio mult mai puțin convingătoare decât celula de închisoare (care și aceasta este un pic cam încăpătoare). Îmi plac, în general, filmele lui Radu Gabrea și le consider importante. Se știe folosi de actori și de camera de filmat atunci când este nevoie. Dar ceea ce îmi pare evident la „Mănuși roșii” este evitarea de a merge până la capăt, ceea ce se traduce printr-o incoerență narativă și pedanteria cu care mesajul ne este livrat.

RO 2011 - Partea a 3-a: Bună! Ce faci?

Bună! Ce faci?

(România, 2011)

Regia: Alexandru Maftei

Cu: Ionel Mihăilescu, Dana Voicu, Paul Diaconescu, Ana Popescu

Rating: 2/5

Al doilea film al lui Alexandru Maftei, după „Fii cu ochii pe fericire” (care a apărut acum mult timp, în 1999 și pe care nu l-am văzut) a reprezentat un pariu nereușit de a realiza un (mare) succes de public. Aflat în a noua săptămână pe ecrane, nu a reușit să strângă decât puțin sub 10.000 de spectatori. În film este vorba despre un cuplu pe la 40 de ani (el - fost pianist, acum întorcător de pagini pentru artiști mai puțini talentați și ea - spălătoreasă), a căror relație cunoaște un nou început, odată ce fiecare descoperă, individual, chat-ul online și se combină unul cu celălalt fără să știe cine este celălalt de fapt. Perspectiva asupra poveștii este impusă de fiul lor precoce, promiscuu și bizar de îngâmfat de 17 ani.

Problema este că „Bună! Ce faci?” nu este mai mult decât o reclamă lungită la dimensiunile unui lung-metraj. Filmul nu face reclamă unui produs anume, dar dacă spălătoreasa ar ridica la fiecare cinci minute ba un detergent, ba un balsam, ba un ruj de buze, nu ai face diferența dintre „Bună! Ce faci?” și un calup al Nopții Devoratorilor de Publicitate. Toate tehnicile vizuale și narative ale filmului te duc înspre ideea de reclamă, de la cuvintele care apar pe ecran obstinat de des (și care reprezintă conversațiile online ale cuplului nostru), până la fragmentarea acțiunii prin mici sketch-uri (căcă altfel nu se pot numi) în care personajele parcă iau o pauză de la ce se întâmplă și fie își povestesc viața, fie se plimbă în neștire cu o melodie pe fundal. De fapt, mă miră că „Bună! Ce faci?” nu are deloc product placement. La o astfel de poveste, ar fi putut fi folosit cu cap: telenovela ar fi putut deveni o satiră despre societatea de consum (sau ceva de genul... orice numai nu o telenovelă...) „Bună! Ce faci?” nu reprezintă ceva nou pentru cinema-ul românesc. Poate că lasă impresia unei comedii franțuzești cu mic-burghezi, picanterii și sex, dar nu este decât o intruziune a televiziunii pe marele ecran. Sacrilege!

 

RO 2011 - Partea a 2-a: Copilăria lui Icar

L'enface d'Icare / Copilăria lui Icar

(România/Franța/Elveția, 2009)

Regia: Alex Iordăchescu

Cu: Guillaume Depardieu, Alysson Paradis, Carlo Brandt, Doroteea Petre, Sophie Lukasik

Rating: 1/5

Malpraxis

Debutul în lung-metraj al lui Alex Iordăchescu se remarcă mai degrabă prin faptul că este ultimul film al lui Guillaume Depardieu. Fiul lui Gerard s-a îmbolnăvit de pneumonie în timpul filmărilor, murind apoi în urma complicațiilor într-un spital din Franța. Având în vedere decesul protagonistului (plus celelalte tare, mai vechi, ale acestuia), îmi închipui că ”L'enfance d'Icare” a fost un film foarte greu de realizat, de terminat și, apoi de vândut. Iar acest lucru se vede.

În esență, filmul este povestea unui avocat care și-a pierdut un picior în urma unui accident de motocicletă. Pentru a-și recăpăta umanitatea, se înrolează în clinica unui savant dubios (nu departe de Faust sau Dr. Monroe), care vrea să descopere secretul nemuririi. Tratamentul pe care acesta i-l aplică pacientului Vogel (=pasăre... get it?) are efecte secundare neașteptate, iar filmul se afundă curând într-o stranie confuzie halucinatorie. Probabil Iordăchescu are impresia că face un film experimental, de factură lynch-iană, dar rezultatul nu atestă decât o lipsă de regie. Actorii par incapabili să înțeleagă sau să urmărească indicații regizorale sau regizorul nu știe să le ofere. Există o discordanță totală între jocul actorilor, iar munca regizorului de imagine Marius Panduru pare la fel de haotică, închistând personajele în cadre și decoruri fără personalitate. Nu dau, însă, vina pe Panduru, care este un DOP talentat (vezi și „Periferic”, „Cea mai fericită fată din lume”, „A fost sau n-a fost?”, chiar și „Eu când vreau să fluier, fluier”), iar în unele momente acesta pare să aibă chiar inspirație (precum un lungplan secvență în care Depardieu și Beandt discută la patul bolnavului, cu o fereastră în spate, cei doi părând simple siluete).

Problemele filmului continuă. Scenariul este inept, bazat pe fantasmagorii științifice și medicale. Montajul pare să pună cap la cap toate scenele filmate, fără nicio noimă, iar cele 100 de minute al filmului trec foarte, foarte greu... Cât despre Depardieu, el pare mai degrabă o fantomă cașectică pierdută într-un film care încetează să mai fie despre personajul său după primul act. Jocul său nu este grozav, dar lungile sale absențe (neexplicate!) din narativ atrag atenția asupra haosului total care - bănuiesc - a fost post-producția „Copilăriei lui Icar”, pe fondul unei proaste concepții inițiale.

RO 2011 - Partea I: Periferic

Periferic

(România, 2010)

Regia: Bogdan George Apetri

Cu: Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Ioana Flora, Ion Sapdaru, Timotei Duma

Rating: 3/5

Debutul în lung-metraj al lui Bogdan George Apetri pare să „împrumute” elemente specifice filmelor din așa-zisul „noul val” românesc: acțiunea se petrece într-un interval de timp limitat (o zi), nu există muzică, un anumit tip de poveste, filmări din mână și predilecția pentru cadre lungi (deși nu chiar atât de multe planuri secvență ca în alte filme). Există, bineînțeles, și câteva nume consacrate în deceniul trecut, atât în fața camerelor (în special Vasluianu, Brănescu și Sapdaru), cât și în „culise” (co-scenaristul Tudor Voican, directorul de imagine Marius Panduru, plus faptul că ideea originală a pornit de la Ioana Uricaru și Cristian Mungiu). Nu lipsesc nici premii la festivaluri internaționale (Locarno, Varșovia, Vilnius...) Astfel încât filmul vine ca o recomandare instantă pentru un anumit segment al publicului autohton. Nu unul prea mare, dar având în vedere că filmul este lansat simultan și pe internet (www.webkino.ro), s-ar putea să-și găsească mai ușor (și mai repede) o audiență. 

„Periferic” este povestea Matildei (Ularu), care primește o învoire de o zi din penitenciarul în care este închisă pentru înmormântarea mamei sale. De fapt, ea vrea să profite de acest eveniment pentru a fugi din țară, dar înainte trebuie să regleze niște conturi (cu fratele, cu fostul, cu copilul de opt ani pe care îl are...). Filmul are o structură simplă, în trei acte, fiecare denumit după personajul masculin cu care Matilda interacționează în segmentul respectiv (cei trei de mai sus). Progresia este destul de previzibilă (ceea ce nu e un lucru rău), dar filmul rezervă și câteva evenimente neașteptate pe parcurs (cum ar fi un foarte bine executat accident de mașină și semi-twist-ul final, mai mult sau mai puțin previzibil).

Nu am văzut scurt-metrajele pe care Apetri le-a făcut până acum, dar pare să fie un regizor destul de preocupat de aspectul vizual al filmului său. „Periferic” are foarte puține cadre irosite, știe să folosească inteligent planurile-secvență, filmările din mână și close-up-urile. Un lucru aparte este că Apetri pare să fie fascinat de jocurile de lumină. Iar cronologia filmului îi permite (cu ajutorul lui Marius Panduru, care are deja un CV destul de bogat) să profite de lumina din toate momentele zilei. Îi reușesc, astfel, câteva momente destul de mișto, în care soarele pătrunde prin ferestre sau printre arcade, sau reflecții se răsfrâng lascinv dintr-un colț în altul al ecranului. Scena cea mai reușită, poate, din acest punct de vedere este cea din restaurant dintre Ularu și Brănescu, care este dominată de lumina care pătrunde pe fereastra din spatele lui și de fumul gros al țigării sale.

Din păcate, filmul pare ușor lipsit de miză. Acest lucru este evident de la început, iar finalul expeditiv nu rezolvă lucrurile prea mult. Se salvează fiindcă o mare parte din film stă în forța interpretărilor. Andi Vasluianu și Mimi Brănescu își fac partea lor de rol foarte bine, furând scenele în care apar și construind personaje complexe și surprinzătoare. Cât despre Ana Ularu, se dovedește destul de capabilă să ducă un film întreg pe umeri. Nu este o actriță care să îmi placă deosebit, dar găsesc interpretările sale interesante și cred că ar merita să apară mai des în filme (bine, nu ține numai de ea acest lucru). Al treilea act, însă, mi se pare neinspirat, din toate punctele de vedere, încât nici chiar Ularu nu îl poate salva. Se ajunge într-un moment în care se adună cam multe drame pentru o singură zi (părăsirea clandestină a țării, decesul mamei, certurile cu fratele și cumnate, recuperarea banilor de la fostul abuziv, exploatarea minorilor, delincvența juvenilă etc.). Cu cât apar mai multe elemente în scenariu, cu atât acesta devine mai găunos. Situația în care se găsește Matilda la final nu este una ușoară (nici din punctul de vedere al psihologiei personajului, nici din punct de vedere narativ, nici regizoral). Iar soluția găsită de Apetri, care șterge practic cu buretele tot ce s-a întâmplat până atunci și își lasă personajul absolut gol și părăsit, pare improvizată, grăbită și nu dă un sens celor 85 de minute care au precedat-o.

RO 2011 - Avanpremieră/„Periferic”

E 1 aprilie. Ceea ce înseamnă că a trecut deja un sfert de an și eu încă nu am comentat nicio premieră românească, cu excepția întârziatului „Aurora”. Pe de altă parte, nu m-au atras prea tare nici „Bună, ce faci”, nici ”Umilință” și mai ales nici „La bani, la cap, la oase”. Lucrurile par să se schimbe week-end-ul acesta, pentru că a apărut și prima premieră care mă interesează (relativ) - „Periferic”, de Bogdan George Apetri, cu Ana Ularu (pe care nu am văzut-o de ceva vreme într-un rol principal). Până să apuc să îl văd (asta probabil că va fi mâine), vroiam numai să menționez că „Periferic” va fi lansat simultan în cinematografe (mă rog, din orașe „selecte”, cum este obiceiul), dar și pe pe internet, unde poate fi văzut pe webkino.ro și costă 3 euro (+TVA).

RO 2010 Reminder - "Aurora"

Cel mai bun film românesc al anului trecut care nu a mai rulat anul trecut, are în sfârșit premiera oficială week-end-ul acesta (in select cities, cum ar zice americanii). Scris și regizat de Cristi Puiu, cu același Cristi Puiu omniprezent, în fiecare cadru, în rolul principal, ”Aurora” merită să își găsească un public, chiar dacă cele trei ore de proiecție vor fi cu siguranță o probă de foc până și pentru un cinefil înfocat.

Review-ul meu de acum o jumătate de an îl găsiți aici: http://poisonwhiskey.blogspot.com/2010/07/ro-2010-partea-9-aurora.html. Enjoy!