Drive (SUA, 2011)

Drive

(SUA, 2011)

Regia: Nicolas Winding Refn

Cu: Ryan Gosling, Carey Mulligan, Bryan Cranston, Albert Brooks, Ron Perlman

Rating: 4/5

Categoric, ”Drive” nu este un film pentru publicul de multiplex, chiar dacă este, probabil, cel mai accesibil film al lui Refn. Povestea este relativ simplă - un tânăr garagist și part-time șofer cascador pentru filme este din când în când și getaway driver pentru tot felul de jafuri. Unul dintre acestea - la care participă doar pentru a-l ajuta pe soțul vecinei care i-a căzut cu tronc (jucată de Carey Mulligan) este de fapt o capcană din care nu sunt prea mult emoduri de a ieși. Pe acest schelet clasic de noir, Refn nu adaugă prea multe lucruri poveștii, dar pune la bătaie stilul propriu, caracterizat de lungi secvențe atmosferice, cu puțin dialog și răbufniri bruște de violență sau suspans. De asemenea, filmul este foarte incitant din punct de vedere vizual, Refn având fler în a folosi culorile (în special acel blue-verzui al nopții și roșul puternic), în a găsi unghiuri neobișnuite și în a filma din mână - look-ul filmului este undeva la granița dintre noir, exploitation și cinema independent american, ”Drive” nefiind cu adevărat niciunul dintre acestea.

Poate că e greu ca cineva să aprecieze filmul dacă nu cunoaște măcar câteva dintre celelalte filme ale lui Refn sau aparentele surse de inspirație pentru acest proiect. ”Le Samourai” a lui Melville pare să fie foarte la modă în a fi citat în zilele astea (vezi și „Americanul” de anul trecut), iar alte comparații făcute frecvent au fost cu ”Bullitt”, ”Mulholland Drive” sau ”Scorpio Rising” (acesta din urmă este, în mod special, de luat în seamă). Dar, pentur mine, filmul cu care ”Drive” este cel mai ușor de comparat este ”Taxi Driver”. Povestea este în mare parte superpozabilă (lipsesc peștii și prostituatele minore, dar personajul principal este la fel de borderline), finalul este aproape la fel de ambiguu, filmările din interiorul mașinilor sunt foarte asemănătoare și, nu în ultimul rând, prezența lui Albert Brooks în distribuție. Nu știu dacă DeNiro, ca președinte al juriului la Cannes anul acesta, a observat aceste asemănări când i-a dat premiul de regie lui Refn, dar este clar că a avut destule motive să rezoneze cu acest film. Totuși, ”Drive” nu este numai un film despre alte filme și, deși duce mai departe tradiția protagonistului anti-erou tăcut, dar eficient (practic, singurul tip de protagonist din filmografia lui Refn), trage propriile concluzii despre rolul său ca solist al filmului și despre modul în care evoluează/se încheie relațiile cu celelalte personaje.

”Drive” este un exemplu de ce se poate face bine cu imaginea digitală. Dacă în trecut am avut exemple mai puțin reușite de filme făcut în digital (”Public Enemies” al lui Michael Mann sau chiar filmul anterior al lui Refn, ”Valhalla Rising”), se pare că în ultima vreme cineaștii au început să fie mai dibaci cu noua tehnologie, pe măsură ce aceasta a evoluat și ea. Și, în final, ar fi nedrept să nu amintim actorii care au asigurat succesul acestui film, în special Ryan Gosling, neașteptat de bine distribuit în rolul principal, Carey Mulligan, care nu are prea multe de făcut, dar prezența ei este de neuitat, duo-ul negativ Brooks-Perlman și, nu îl ultimul rând, Bryan Cranston, angajatorul lacom al lui Gosling, cel mai straniu personaj al întregii povești. Am anumite rezerve în privința filmului, dar fie și numai fiindcă este un film care pune în dificultate animalele de multiplex, merită să fie apreciat măcar de un public ceva mai cunoscător într-ale filmului.