Ieri au avut loc primele proiecții a două dintre cele mai bune filme din TIFF-ul de anul acesta: Mistérios de Lisboa (Raould Ruiz, 2010) și Cave of Forgotten Dreams (Werner Herzog, 2010).
Primul dintre acestea este un film maraton, de 4 ore și jumătate (cu o pauză de 15 minute aproximativ a mijloc), o impresionantă frescă socială plasată în Franța, Spania și Italia din jurul anului 1800, după romanul foileton al lui Camilo Castelo Branco. În centrul filmului stă un preot care investighează secretele diferitelor sale cunoștiințe (din toată păturile sociale), prin intermediul a câteva zeci de povești într-o poveste. Mi-a amintit de un film polonez mai vechi pe care l-am văzut recent, „Manuscrisul de la Saragossa”, care însă se juca mult mai mult cu poveștile spuse de personaje. Dincolo de poveste, „Misterele Lisabonei” este un film extraordinar de frumos, pictural, ceva total neobișnuit pentru o producție care a fost (măcar parțial) concepută și pentru micul ecran. Lumina naturală este folosită pe cât posibil (nu e chiar ”Barry Lyndon”, dar nici nu cred că vrea să fie), iar planurile secvență bine regizate te țin cu sufletul la gură. Filmul emană un calm, o liniște care invită la meditare, dar, în același timp, lasă micile drame de pe ecran să se desfășoare în ritmul lor natural.
„Peștera viselor uitate” este ultimul documentar al lui Werner Herzog, despre peștera Chauvet, picturile eu vechi de 30.000 de ani, oasele preistorice conservate și cercetătorii care o studiază. Problematic este că, la fel ca și Win Wenders cu ”Pina”, și regizorul german stabilit în Los Angeles a decis să filmeze în 3D, chiar dacă în interiorul peșterii dispune de foarte puțină lumină. Cu toate acestea, cred că Herzog a câștigat pariul cu noul format. Shaky-cam-ul și apropierea de stâncile pictate creează o experiență foarte viscerală (chiar dacă, poate, întoarce stomacul unora). Avem ocazia să vedem cum fiecare linie trasată interacționează cu relieful peșterii, cu șanțurile, depresiunile și zgârieturile de gheare de urs de pe pereții care au fost folosiți drept șevalet. Uneori, avem impresia că putem să privim într-o crevasă dacă întoarcem capul numai un pic la dreapta sau la stânga. Este prima dată când obiectele dintr-un film 3D nu îmi par mai mici decât sunt în realitate, ba chiar mă copleșesc, grație insistenței lui Herzog de a se apropia cât de mult cu camera de filmat de aceste picturi extraordinare. Fascinat de ideea de proto-cinema pe care aceste picturi i-o sugerează, Herzog ne invită să îi admirăm filmul pe pereții unei alt fel de peșteri – sala de cinema.
Regizorul își narează, ca de obicei, filmul în stilul propriu. Acest lucru poate aliena pe unii, dar eu îl găsesc seducător. El nu caută să facă neapărat un film despre o peșteră pictată din Franța, ci un film despre umanitate. Post-script-ul filmului și ai săi crocodili mutanți albinoși este criptic și aduce o notă de pesimism unui film care celebrează spiritul creator al omului timpuriu. Dar este concluzia perfectă a unui film care are defectele sale, dar este seducător, devastator și nu poate fi comparat cu nimic altceva, la fel cum Herzog însuși și filmele sale există într-o lume numai a lor.
-------------------------------------------
Shadows Short: ”Night Fishing”/”Paranmanjang”
Filmat integral cu un iPhone 4 (asistat de un buget serios pentru lumini, ceva efecte speciale, filmări subacvatice etc.) și premiat la Berlin, filmul realizat de frații coreeni Park (Chan-kyong și mai celebrul Chan-wook) este o povestea absurdă, suprarealistă, cu un pescar bântuit de o fantomă (or the other way around…) Aduce a horror japonez de prin anii 60-70, în special secvențele de noapte, care apar în alb-negru, semănând cu planuri din „Onibaba”, deși acesta este probabil mai degrabă un reper de-al meu decât al realizatorilor. În „distribuție” mai apare și o trupă de muzicieni îmbrăcați în negru, care impun atmosfera funestă încă din prologul filmului propriu-zis. În ciuda faptului că sare destul de abrupt de la un tablou la altul, a calității nu tocmai grozave a imaginii și a faptului că nu pare să aibă durata potrivită (la 33 de minute, se situează undeva între scurt-metraj și mediu-metraj…), în ciuda toturor acestora, mie mi-a plăcut și am apreciat efortul de a face un film ușurel, bazat pe o singură idee, cu priză (bănuiesc) la public.
Competiția de lungmetraj: ”The Untitled Kartik Krishnan Project”
Filmul indian din competiție aparține unui foarte tânăr regizor și a fost realizat cu mijloace minime, timp de un an, filmând în week-end. Evident, nu putem pretinde foarte multe de la un astfel de film și, într-adevăr, lipsa de mijloace se simte. Cea mai mare parte a filmului este în alb-negru, doar finalul este color, există tot felul de artificii audio-vizuale care lasă impresia de amatorism și filmul are pe alocuri lungimi care m-au făcut să mă gândesc că ar fi fost receptat mai bine sub formă de scurtmetraj. Cu toate acestea, interpretările sunt (neașteptat de) bune, iar unele cadre atestă talentul vizual al regizorului. Povestea este despre un IT-ist care are o idee pentru un film, contactează un regizor și încearcă să pornească proiectul (fără titlu), dar fără niciun rezultat. În final, însă, are loc o schimbare de ton, care ne face să reprivim tot ce am văzut până atunci dintr-o altă perspectivă… Mai SF, așa… ”Proiectul fără titlu al lui Kartik Krishnan” este genul de film pe care îmi place să îl văd la TIFF (nu neapărat în competiție): imperfect, rough around the edges, dar onest și cu șpil. Sper să mai aud de regizorul Srinivas Sunderrajan, chiar dacă nu îi voi recunoaște numele decât în scris.
Posts
9 comments:
Herzog nu a castigat pariul cu noul format. Filmul este mult mai neclar si intunecat decat ar fi putut fi daca il filma normal. Si nu e nimica seducator la felul in care is nareaza filmul. Daca a vrut sa faca un film despre umanitate a esuat lamentabil. Ideile simpliste, despre proto-cinema, si exagerarile artistice inutile, cu crocodilii mutanti, nu aduc nimica de valoare. Naratiunea nu reuseste aproape deloc sa puna imaginile in contextul pe care il meritau: dorinta nestapanita a oamenilor de a intelege lumea din jurul lor si imensa capacitate a lor de a imbogati universul in care traiesc. A avut o ocazie unica (momentan) de a ne ajuta sa ne formam o idee mai clara despre drumul pe care l-am parcurs in ultimele 2000 de generatii; in loc sa celebreze spiritul creator al omului timpuriu a ales sa isi celebreze propriul spirit creator. Filmul ar fi trebuit sa spuna "astia am fost si suntem noi", in schimb a spus "asta sunt eu, Herzog".
I respectfully disagree, in special cu ultima fraza. Cred ca trebuie sa vezi mai multe filme de-ale lui Herzog, ca sa te obisnuiesti cu tonul si ritmul vocii sale. Nu consider ca folosind crocidili albinosi mutanti ca o metafora pentru incapacitatea noastra de a privi in trecut Herzog este „simplist”. 3D-ul e discutabil, dar sunt cateva secvente absolut extraordinare pe care nu mi le imaginez avand acelasi efect in 2D. Dar o sa-l revad pe computador ca sa ma asigur. And that's all I have to say about that.
da și nu :)
da, am amețit la cadrele 3d filmate de mână și uneori m-a pierdut povestea. filmul vroia mai mult sa facă trimiteri la spiritualitatea umană, să explice cum a ajuns omul din stadiul de animal la stadiul de creator și de unde apare nevoia asta și cum. Nu stiu daca a facut filmul ca să-și celebreze spiritul lui creator, dar și dacă a ales să facă asta, it makes sense: creația oferă o anumita identitate și conștiență/conștiință asupra ta și asupra a ceea ce e în jurul tău, cu care comunici (sau ar tebui să poți comunica). Toți cercetătorii din film păreau ușor senili dar toți aveau un zâmbet de oameni împliniți cumva.. i really liked that.
" Naratiunea nu reuseste aproape deloc sa puna imaginile in contextul pe care il meritau: dorinta nestapanita a oamenilor de a intelege lumea din jurul lor si imensa capacitate a lor de a imbogati universul in care traiesc." minți. imaginile sunt filmate prost/de mana, pentru că a fost o încercare, exact ce fac și cercetătorii și alți oameni. o permanentă încercare și experimentare. mi se pare că e genul de film care nu-ți explică foarte multe dar te face să-ți pui multe întrebări. ceea ce e bine.
P.S. mi-am dorit foarte mult să visez cu cai după filmul ăsta, dar n-am reușit. :(
Nu cred ca trebuie eu sa ma obisnuiesc cu tonul si ritmul vocii lui Herzog. Nu a fost deloc potrivit sa foloseasca ocazia asta ca sa-si etaleze vocea si interpretarile. Ar fi trebuit sa fie mai responsabil, tocmai pentru ca a fost o ocazie unica sa filmeze in pestera Chauvet. Ar fi trebuit sa faca un documentar, nu un experiment artistic. Experimentele artistice le faci in pestera de la tine din sat. Despre imaginea cu crocodilii albinosi am spus ca e o exagerare artistica, nu ca e simplista. Iar pentru cele cateva secvente 3D reusite a sacrificat restul filmului. Bad trade-off.
Cred ca e foarte responsabil si, mai important, foarte sincer. Iar vocea lui este o parte foarte important din acest film... In plus, are rolul de semnatura a artistului, ca palma preistorica.
PT "AZU": Daca filmul a vrut sa explice cum ajunge omul din stadiul de animal la stadiul de creator, nu a reusit sa faca asta. Spiritualitatea nu are nimica de-a face cu evolutia capacitatii cognitive a omului. Daca a explicat de unde apare nevoia asta spune-mi si mie, pentru ca eu nu am vazut sau auzit nimica sa aduca o explicatie in directia asta.
In ce fel sunt imaginile puse in contextul pe care il meritau prin incercarea lui de a filma 3D? Suna dragut si literar dar e lipsit de sens. Incercarea si experimentarea lui Herzog nu explica deloc incercarea si experimentarea oamenilor care au pictat pestera.
Si nu e justificat sa faci un film mai prost decat ar putea fi numai ca sa determini publicul sa-si puna intrebari.
(Sterge comentul anterior)
From this caution I pass to an observation of the late Sir Karl Popper, who could himself be a tyrant in argument but who nonetheless recognised that argument was valuable, indeed essential, for its own sake. It is very seldom, as he noticed, that in debate any one of two evenly matched antagonists will succeed in actually convincing or “converting” the other. But it is equally seldom that in a properly conducted argument either antagonist will end up holding exactly the same position as that with which he began. Concessions, refinements and adjustments will occur, and each initial position will have undergone modification even if it remains ostensibly the “same.” Not even the most apparently glacial “system” is immune to this rule. (“Plus c’est la meme chose,” as Isaac Deutscher presciently said of the old and calcified Soviet Union, “plus ca change.”)
Hitchens, Christopher (2009). Letters to a Young Contrarian
Yeah, that sounds about right... :)
Si "Letters to a Young Contrarian" e un titlu foarte bun. Pare interesant...
Post a Comment