Une vie de chat (Franța/Olanda/Elveția/Belgia, 2010)

Une vie de chat

(Franța/Olanda/Elveția/Belgia, 2010)

Regia: Jean-Loup Felicioli, Alain Gagnol

Voci: Dominique Blanc, Bruno Salomone, Jean Benguigui

Rating: 4/5

Una dintre nominalizările surpriză la Oscar-urile de anul acesta a fost mențiunea pentru acest foarte puțin cunoscut film franțuzesc în categoria Cel Mai Bun Film de Animație, luând efectiv locul ”Aventurilor lui Tintin”. „Une vie de chat”/”A Cat in Paris” este primul lungmetraj al echipei Felicioli-Gagnol. Începutul filmului impresionează negativ prin excesul de detalii în ceea ce privește plot-ul: avem o pisică, care noaptea este complicele unui spărgător simpatic, iar ziua se gudură pe lângă o fetiță care nu vorbește, a cărei mamă este polițistă și trebuie să îl prindă pe gangsterul care i-a ucis soțul, ignorându-și astfel fiica ș.a.m.d. Meritul realizatorilor este că, odată prezentată toată expozițiunea stufoasă, filmul te antrenează într-o cursă pe acoperișurile Parisului, în care viețile personajelor par să fie cu adevărat puse în pericol, totul culminând cu o extraordinară secvență fantastică, în care Colosul din Nairobi (MacGuffin-ul filmului) își face apariția printre clădirile orașului. Și totul se termină în aproximativ 60 de minute - filmul nu este chiar un tur de forță, dar nu este plictisitor niciun moment.

„Une vie de chat” este o animație „tradițională” (deși, evident, realizatorii au folosit computere pentru a construi anumite secvențe de acțiune mai pretențioase). Atu-urile ei (dincolo de durata scurtă) sunt bogăția paletei de culori și alegerea unghiurilor de ”filmare”. Arhitectura Parisului (privit din perspective à la ”Inception”) este scenografia filmului, iar secvențele cele mai palpitante sunt cele în care clădirile par să participe la acțiune (fie că ridică obstacole peste care hoțul cel bun trebuie să sară la nesfârșit sau că posedă gargui ale căror brațe întinse îl prind pe acesta când cade de pe Notre-Dame). Într-un fel, „Une vie de chat” și ”Tintin” au multe în comun: ambele filme au o intrigă complicată, pe care o sacrifică pentru un show de acțiune non-stop, plus un animal de companie de încredere. Ambele filme sunt foarte dinamice, dar în timp ce Spielberg favorizează cadrele lungi, Felicioli și Gagnol fragmentează mai mult acțiunea, fiecare cadru putând fi un instantaneu dintr-o bandă desenată. Cele două filme ar face un double-feature foarte interesant.

La Oscar-uri, categoria pentru filmele de animație se prezintă foarte divers în acest an. De o parte, avem două animații tradiționale „străine” (acesta și ”Chico & Rita”, favoritul meu), de cealaltă parte două producții hollywood-iene în franciză (”Puss in Boots” și ”Kung Fu Panda 2”, pe care încă nu m-am obosit să le văd), iar între ele unul dintre cele mai surprinzătoare filme de gen făcute la Hollywood (”Rango”, care pare să fie în poll-position). „Une vie de chat” nu are nicio șansă să câștige, dar simpla mențiune a filmului confirmă faptul că cei care aleg filmele de animație sunt ceva mai deschiși la minte decât restul membrilor Academiei.

The Ides of March (SUA, 2011)

The Ides of March

(SUA, 2011)

Regia: George Clooney

Cu: Ryan Gosling, George Clooney, Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti, Marisa Tomei, Jeffrey Wright

Rating: 3/5

Când Clooney a debutat în regie în 2003 cu ”Confessions of a Dangerous Mind”, nu știam la ce să mă aștept. Acel film s-a dovedit a fi una dintre revelațiile anului pentru mine, dar în rest a trecut relativ neobservat (cu excepția unui Urs de Argint la Berlin pentru extraordinarul rol făcut de Sam Rockwell). Clooney, însă, a fost recunoscut ca regizor pentru următorul său film, ”Good Night and Good Luck”, un film serios, politic, incisiv și ușor monoton. Despre ”Leatherheads” cred că nu mai are rost să aduc vorba. Mie mi s-a părut amuzant, dar nimeni nu s-a obosit să îl bage în seamă. Cum să primim atunci acest ”The Ides of March”, un nou film serios, a cărui titlu sugerează comploturi antice și tragedie shakespeare-iană, iar a cărui poster xeroxat după o imagine iconică din ”Persona” sugerează un complex thriller psihologic.

Filmul se dovedește a fi mai mult un thriller pur și simplu decât orice altceva. Film politic nu este... nu cred că mai are cineva iluzii despre cum se conduc campaniile prezidențiale. Iar toată politica filmului este simplificată pentru un public larg, care înțelege că există Democrați (care ar fi mai buni și trebuie să câștige) și Republicani (personaj colectiv absent în această peliculă, dar care în realitate probabil ar mătura pe jos cu candidatul interpretat de Clooney, pe care - sincer - nu văd cum l-ar putea vota majoritatea americanilor). Nici la capitolul intrigă filmul nu strălucește. Avem câteva laitmotive (relația extraconjugală, gesturi disperate necugetate etc.) cu care scenariul se joacă, acestea fiind puse în scenă by the numbers, fără riscuri, de un regizor deja experimentat în a face astfel de filme. 

Cu ce rămânem atunci? Ryan Gosling este destul de bun în rolul tânărului manager de campanie (sau ce o fi), dar este devansat în scenele în care trebuie să le dea replica mai experimentaților Philip Seymour Hoffman și Paul Giamatti. Scenariul scris de Clooney, Grant Heslov și Beau Willimon este bazat pe o piesă scrisă de acesta din urmă și a fost proaspăt nominalizat la Oscar - de ce nu? Filmul beneficiază și de o coloană sonoră over-dramatică, care parcă încearcă să compenseze banalitatea restului filmului, compusă de omniprezentul Alexandre Desplat (no really, check out his recent credits: ”The King's Speech”, ”Harry Potter 7” ambele părți, ”The Ghost Writer”, ”The Tree of Life”, ”A Better Life”, ”Carnage”, ”Extremely Loud & Incredibly Close” - damn!)

A Better Life (SUA, 2011)

A Better Life

(SUA, 2011)

Regia: Chris Weitz

Cu: Demián Bichir, José Julián 

Rating: 3.5/5

Ignorat de publicul american (și de distribuitorii europeni), ”A Better Life” a fost resuscitat în ultimele săptămâni prin două nominalizări-surpriză pentru interpretul rolului principal, Demián Bichir, la Premiile SAG și la Oscar. Bichir îl joacă pe Carlos, un imigrant mexican ilegal, care lucrează ca grădinar în California. Între timp, trebuie și să-și crească de unul singur fiul (care are cetățenie), iar lucrurile se precipită în momentul în care camionul de care depinde afacerea sa este furat de un proaspăt subaltern. Paradoxal, pornind în căutarea camionului, Carlos și fiul său se vor reapropia unul de celălalt.

”A Better Life” este un film cu mesaj, dar nu este genul de film care să se prăbușească sub greutatea subiectului pe care îl abordează. Pentru cea mai mare parte a sa, este un film plăcut de urmărit, cu două personaje foarte credibile în prim-plan. Sigur, sunt câteva sub-plot-uri care nu sunt deloc bine dezvoltate (precum eventuala racolare a fiului într-o bandă sau povestea mătușii sale, care pare să apară din senin în momentele în care este nevoie de ea), dar relația dintre cele două personaje centrale este credibilă și este sursa reușitei filmului. Carlos și fiul său cutreieră mai multe cartiere din Los Angeles (?) pe parcursul unei zile și jumătate, prilej pentru câteva scene foarte reușite: vizita la fosta locuință a hoțului, pe care o împărțea cu alți zeci de oameni, carnavalul cu rodeo și în special recuperarea camionului. Epilogul filmului, în cheie minoră, anti-climatic, readuce în discuție chestiunile sociale, dar este punctat de o scenă destul de reușită între cele două personaje principale.

 

Filmul este regizat de Chris Weitz, care are pe conștiință o bucățică din ”American Pie”, plus câteva dude, precum ”Down to Earth” (un film cu Chris Rock pe care numai eu mi-l amintesc) sau ”New Moon” (pe care și-l amintește mai multă lume). Acesta este cel mai bun film al său, ceea ce nu pare să spună multe, dar în realitate ar trebui să fie o laudă. Cât despre Demián Bichir, recenta sa nominalizare la Oscar este perfect justificată. Personajul pe care îl joacă nu cade în clișeele genului, nefiind imigrantul pur la suflet distrus de un sistem injust. Din contră, este un personaj destul de complex, ale cărui defecte sunt evidente din primele scene, dar care ne câștigă simpatia încet și meritat, pe măsură ce ajungem să îl cunoaștem mai bine.

Puteți citi acest articol și pe www.filmetari.com

J. Edgar (USA, 2011)

J. Edgar

(SUA, 2011)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Judi Dench

Rating: 4/5

”J. Edgar” este cel mai bun film al lui Clint Eastwood din ultimii 20 de ani (de la ”Unforgiven” încoace), legenda vie a Hollywood-ului trecut și prezent fiind alegerea perfectă pentru a aduce pe ecran această poveste, care face slalom printre decenii și politică pentru a face portretul „celui mai puternic om din lume”, care „distruge tot ceea ce iubește”, în dulcele stil clasic, à la ”Citizen Kane”. Și, cu siguranță, machiajul lui DiCaprio amintește de bătrânul Kane, interpretat de Orson Welles acum 70 de ani.

Nu am nicio îndoială că scenariul filmului este doar povestea romanțată a lui J. Edgar Hoover, cosmetizată pentru marele ecran, cu detalii omise și altele imaginate, pentru a se potrivi cu tiparul clasic al poveștii. Eastwood nu pare interesat de a face un film despre politica americană (deși ar fi unul dintre cei mai în măsură să o facă). Chiar dacă în film regăsim portrete negative atât ale unor comuniști cum ar fi Emma Goldman (mult mai puțin simpatică decât reîncarnarea ei din ”Reds”, filmul lui Warren Beatty), precum și a unor ultra-conservativi ca Nixon, în centrul filmului lui Eastwood este J. Edgar, un personaj în același timp admirabil și detestabil, exponentul spiritului întreprinzător american și al modului în care puterea corupe. În acest rol, DiCaprio este extraordinar și parcă devine din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului.

Filmat mai mult în încăperi claustrofobe, cu lumini atenuate și multe nuanțe de gri și maro, ”J. Edgar” pare un film mohorât. Dar Eastwood impune un ritm destul de alert în timp ce pendulăm din anii '60 în anii '20 sau '30, care ne obligă să fim atenți la ceea ce se întâmplă și ne captează atenția destul de eficient. Spre sfârșit, scenele devin parcă mai lungi, chiar și actorii vorbesc mai lent, iar J. Edgar nu mai este inovatorul criminalisticii, ci un bătrân trist, care nu mai e demult în pas cu vremurile. E greu de spus dacă ”J. Edgar” are something special about it, sau dacă este doar un film foarte bine regizat. Deși am fost sceptic în legătură cu Eastwood în ultima vreme (doar ”Mystic River” și ”Changeling” mi-au plăcut din ce a făcut în anii 2000), tind să înclin înspre a doua variantă.

Golden Globes 2012 Predictions

Era să și uit de predicții pentru Gloabele de Aur anul acesta. Evident, le fac aproape „pe orb” (nu am văzut cel puțin 2/3 din filmele nominalizate), dar trebuie să menționez oricum că premiile date de HFPA mi se par cele mai imprevizibile și, în consecință, cele mai fun de prezis. Plus, îl au pe Ricky Gervais...

"Hello... (grins) Me again."

Film - Dramă: Hugo 

Film - Comedie/Musical: The Artist
 

Actor - Dramă: George Clooney, The Descendants

Actriță - Dramă: Viola Davis, The Help

Actor - Comedie/Musical: Jean Dujardin, The Artist

Actriță - Comedie/Musical: Michelle Williams, My Week with Marilyn

Actor în rol secundar: Christopher Plummer, Begginers

Actriță în rol secundar: Octavia Spencer, The Help

Regie: Martin Scorsese, Hugo*

Scenariu: Moneyball*

Melodie originală: fuck, habar n-am și nici nu-mi pasă... dar mi se pare foarte probabil să câștige Madonna

Coloană sonoră: Howard Shore, Hugo*

Film de Animație: Rango 

Film străin: A Separation

*consider că există o șansă foarte mare să câștige altcineva la acesta categorii (Hazanavicius sau Alexander Payne pentru regie, ”The Artist” pentru muzică și Woody Allen pentru scenariu), dar îmi asum aceste riscuri... Puteți să vă dați seama cât de accurate pot să fiu după predicțiile de anul trecut.

Carnage (Franța/Germania/Polonia/Spania, 2011)

Carnage
(Franța/Germania/Polonia/Spania, 2011)

Regia: Roman Polanski

Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz, John C. Reilly

Rating: 2.5/5

Prima excursie cinematografică a lui 2012 a fost pentru mine acest ”Carnage”, care de-abia se poate numi film. Adaptând o piesă de teatru de succes, Polanski se mulțumește în a filma (destul de bine, totuși) dialogurile dintre două cupluri (Foster-Reilly și, respectiv, Winslet-Waltz), reunite pentru a aplana un conflict între copiii lor. Discuțiile degenerează rapid și finalul îi regăsește pe toți actorii în full over-acting mode, gesticulând în afara cadrului și încercând să acopere vocile celorlalți. Pentru genericul de final, Alexandre Desplat a compus o scurtă, dar dramatică melodie, în care timpanele bat destul de tare la un moment dat, sugerând o tensiune pe care restul filmului nu o are. ”Carnage” este o înregistrare banală a unor evenimentele destul de banale și ele (chiar dacă nu lipsite de haz).

Sunt și lucruri bune care trebuiesc spuse despre acest film. În primul rând, durează doar 79 de minute, ceea ce e foarte bine, pentru că nu știu dacă aș fi suportat mai mult de atât. În al doilea rând, nu pot să spun că nu am râs... Chiar de mai multe ori, iar motivele au fost foarte diverse, de la replici istețe la insulte grosolane și reacții fiziologice. Și că veni vorba, trebuie să spun că am văzut multe scene în care oamenii vomită la viața mea, dar puține au impactul pe care îl are scena din ”Carnage” - ilară și, în același timp, brutală, realistă. Din păcate, însă, per ansamblu filmul pare o piesă de teatru rătăcită pe marele ecran și nu o adaptare inteligentă, cinematică. Pentru a ne convinge, ajunge să privim cu doar câteva luni în urmă, la ”A Dangerous Method”, tot o dramă în 4-5 personaje în esență, dar excelent pusă în scenă pentru cinema de David Cronenberg.

M:I-4 & Sherlock Holmes

Mi-au rămas restanțe de pe 2011 două filme de acțiune care au încheiat anul și nu au reușit să mă dezamăgească. Fiindcă sunt încă în cinematografe, cred că merită fiecare câteva cuvinte.

Mission: Impossible - Ghost Protocol

Regia: Brad Bird

Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg, Paula Patton

Rating: 3/5

”M:I-4” este un succes în întreaga lume, în mare parte datorită proiecțiilor în IMAX. Eu l-am văzut într-un cinematograf normal și este destul de entertaining oricum. Totuși, din punctul meu de vedere, filmul trebuie să se termine după secvențele din Dubai. Atât escaladarea lui Burj Kalifa cât și urmărirea prin furtuna de nisip sunt foarte bine realizate și până în acel moment filmul urmează un crescendo, iar acest secvențe ar fi un adevărat climax. Din păcate, filmul se lungește cu o concluzie prelungită în India, în care filmul își pierde ritmul și nici confruntarea finală într-un parking automat (care mi-a provocat flashback-uri cu ”Minority Report”) nu îl mai poate resuscita. Dar Brad Bird a făcut treabă bună, per ansamblu. Cu posibile excepție a filmului lui De Palme, ”Ghost Protocol” este cel mai bun ”Mission: Impossible” de până acum. Cât despre Tom Cruise, acest abordează rolul lui Ethan Hunt precum un adept al metodei. Îmi place să văd filmele sale de acțiune, pentru că știu că este chiar el atârnând de colțul unui munte sau al unui zgârie nori. Tom Cruise este un method action star.

Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Regia: Guy Ritchie

Cu: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace

Rating: 3/5

Între primul ”Sherlock Holmes” al lui Ritchie și această continuare, am reușit să citesc integrala poveștilor lui Arthur Conan Doyle care îl au în prim-plan pe detectivul din Baker Street. Deși nu sunt un purist și mă enervează persoanele care comentează chestii de genul „cartea a fost mai bună”, trebuie să recunosc că am fost oarecum neliniștit de acest film. Și, de asemenea, trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut foarte mult pentru primele 2 treimi. Mă săturasem deja de explozii și slow-motion-uri, dar odată ce personajele au ajuns în Elveția, începea să devină clar că filmul va intra pe făgașul cel bun. ”A Game of Shadows” este un exemplu rar de adaptare care reușește să fie fidelă sursei (deși împrumută din mai multe povestiri) și să își creeze propriul său univers. Pentru Guy Ritchie, acest două filme au fost o adevărată revenire în forță, mai ales după ce regizorul părea pierdut în lumea filmelor de acțiune de serie Ț, odată încheiată epoca Madonna. 

Top Ten 2011

Cu o ușoară întârziere, iată și topul personal al celor mai bune zece filme care au avut o premieră (cât de cât) oficială în România în 2011. Foarte dificilă anul acesta a fost departajarea - mi-au plăcut multe filme, din diferite motive, dar niciunul nu mi s-a părut că iese cu adevărat în evidență.

1. Le quattro volte (Michelangelo 

Frammartino) - review & TIFF

2. Aurora (Cristi Puiu) - review

3. Melancholia (Lars von Trier) - review & F/X

4. Black Swan (Darren Aronofsky) - review

5. Super 8 (J.J. Abrams) - review & blockbusters

6. A Dangerous Method (David Cronenberg) - review

7. Des hommes et des dieux (Xavier Beauvois) - review & top 2010

8. Drive (Nicolas Winding Refn) - review

9. La piel que habito (Pedro Almodóvar) - review

10. Source Code (Duncan Jones) - review

Notes:

- în mare parte, topul este alcătuit din „abonați”, regizori care au apărut frecvent și în topurile din alți ani: Lars, Cronenberg, Aronofsky, chiar și Puiu sau Almodóvar; dar să remarcăm cinci regizori „noi”, ale căror filme precedente nu prea au fost distribuite pe la noi în trecut (cu excepția lui Abrams).

- la fel ca în topul de anul trecut, relativ puține filme americane, și niciunul între primele trei. Von Trier este singurul regizor care a avut un film notabil în ambii ani, în timp ce David Fincher a ratat topul de anul acesta la mică distanță...